Azi-dimineaţă, am trecut pe lângă o fetiţă care stătea pe o bancă în parc. Şi, pentru o clipă, mi s-a părut că, aşa micuţă cum era, fetiţa ţinea pe braţele ei cerul întreg. Să nu cadă peste noi. Mi s-a părut? Sau nu? La ora aceea, atât de devreme, când oamenii alergau grăbiţi dintr-o parte în alta a oraşului, claxonând, înjurând, călcând pe cadavre în goana lor nebună spre următorul ţel, fetiţa era singura care îşi amintise să îi mulţumească lui Dumnezeu pentru răsăritul de v

"Ajungem. Cu inima tremurând de emoţii, de bucurie, de o fericire bizară care mă inundă brusc ‒ nu ştiu de unde vine, e altfel decât orice senzaţie pe care am trăit-o până acum ‒ păşim cu un sentiment straniu de familiaritate către poarta de intrare în mănăstire. Iată biserica! E mică, de lemn, simplă şi atât de frumoasă. În stânga, pe un deluşor, o clopotniţă care îmi aminteşte de arhitectura bisericilor din lemn maramureşene. Lângă deal, un lac în care se oglindesc atât bis

Iată cine sunt. Ia românească. Steinhardt, Jurnalul Fericirii. Metaniile de la mănăstiri. Crucea Sfântă de la Ierusalim. Crucea de la Sfânta Varvara (Sfânta cea mai iubită). Ray Ban. Geanta din Ecuador. O bucată de material neagră pe care o port deasupra pantalonului când merg la biserică. Mi-a dăruit-o un prieten, fost stripper, când trebuia să intrăm într-o biserică, iar eu eram în pantaloni scurţi. Era un accesoriu din costumele din show-ul lor. De fapt, o bucată de mate

Cea mai bună pâine este cea pentru care ai muncit cel mai mult... De cele mai multe ori Vezi în jur ceea ce Eşti tu, nu ceea ce sunt alţii... Uneori singurul mod în care poţi să scapi de la înec e nu să te zbaţi singur în apă, ci să uiţi de tine şi să întinzi mâna să îl scapi pe altul care e gata să se înece... Dacă ţi-a greşit cineva e poate pentru că nu te-ai rugat suficient pentru el... "Floarea din asfalt" - Alexandra Svet

Am plecat de la întâlnirea cu el cu ochii umezi, cu privirea aceea pierdută, cu un zâmbet larg, cu neputinţă de dezlipit de pe faţă ‒ zâmbetul acela de îndrăgostit pe care vrei să îl ascunzi şi nu poţi, cu acel sentiment clar, bine definit că tocmai ai avut o întâlnire care îţi va schimba viaţa şi cu un singur gând în minte: "Abia aştept să îl revăd!". Pe el, bărbatul care poate avea orice şi pe oricine, însă iubeşte o singură femeie. Pe el, bărbatul care poate avea orice

Singura pereche de încălţări care m-a impresionat vreodată a fost o pereche de adidaşi. Eram în Egipt. Era a doua zi după ce un avion care plecase tot din Egipt se prăbuşise. Mă uitam la televizor şi plângeam văzând scenele filmate în locul unde se prăbuşise avionul. O pereche de adidaşi plutea pe apă, purtată de valuri către nicăieri. Ieri, o fată ca mine îi purta zâmbind cu nădejde viitorului. Azi nu mai era. Ieri, după ani şi ani, m-a mişcat din nou o pereche de încălţăr

Iubirea. Aia cand simti ca o sa cada cerul pe tine. Aia cand el si ea au murit, la putina vreme unul dupa altul, tinandu-se de maini. Dupa 72 de ani de casnicie. Aia cand nerabdatoare ea iesea in fiecare zi la poarta sa il astepte, dupa zeci de ani de casnicie. Ii era parca si mai dor, in fiecare zi. Aia cand ea abia astepta sa ii pregateasca pranzul si sa i-l duca in camp. La fel ca in fiecare zi din ultimii zeci de ani. Iar el se lumina cand o vedea aparand in drum. Si ii

Şi te iubesc aşa cum ai rosti o rugăciune... Uşor, în taină, dar nemăsurat Sălbatec, dar duios, fără amărăciune Mi-e sufletul de tine în bine îmbătat Mi te-am cusut pe-a sufletului haină Şi mi te port în suflet ca pe-o taină Ce s-ar topi de-ar fi-n lumina zilei Te scald din când în când, în blând parfum de tei. Nimic nu-ţi cer, vreau doar să te respir Doar tu să-mi curgi în sânge şi doar tu să îmi fii mir De tine să mă umplu, de tine să mor iar De tine să-nviez,

EL cumpăra flori pe care nu i le dăruia niciodată."Lasă, Îngerul ei le-a primit". În fiecare seară îi spunea cât de mult o iubeşte. În gând. Ştia că Îngerul ei îl aude. Îi făcea în taină daruri, surprize, bucurii, care păreau venite de nicăieri. Fără ca ea să ştie că erau de la el. Însă Îngerul ei ştia ‒ iar lui îi era suficient. Mângâia vântul şi îl ruga să îi poarte mângâierea până la chipul ei. Ea surâdea atunci, fără să ştie de ce. Îngerul ei surâdea şi el. Dar el ş

Am ajuns să visez emoticoane. Să mă lupt cu ele în vis. Le urăsc. Paranteze, liniuţe, cifre, două puncte, punct şi virgulă, din nou paranteze de toate mărimile, care de care mai ciudate. Mă simt rătăcită într-o lume sărăcită de cuvinte pe care nu o înţeleg. Şi nici nu vreau să fac efortul de a o înţelege. Sunt un Don Quijote care nu se luptă cu morile de vânt. Şi-a înlocuit duşmanii. Mă arunc plină de înverşunare în lupta împotriva unor mingiuţe. Mingiuţe cu ochelari de soare