Primavara e cand nu regreti nimic. Primavara e cand treci pe strada si zambesti necunoscutilor, fara motiv. Primavara e cand iti esti tie insuti de ajuns sa fii fericit. Primavara e cand te opresti sa daruiesti si il intrebi pe cersetor cum il cheama. Se uita mirat la tine. L-ai vazut! Ai vazut ca e om. E primavara! Primavara e cand te opresti sa vorbesti cu un catel care doarme intins la soare. Cu o gargarita ce s-a aventurat pe o frunza. Cu un prieten cu care n-ai mai vorbi

Omul Frumos are inima ca un camp mare de flori in care tu te poti in sfarsit odihni...Omul Frumos stie sa-ti puna aripi, sa iti invie nadejdea, sa iti reaminteasca cine esti, de unde vii si unde trebuie sa ajungi. In Omul Frumos te intalnesti dintr-o privire cu un trecut, prezent si viitor pline de demnitate si te simti ca Fat Frumos dupa ce a baut apa vie... Dupa intalnirea cu Omul Frumos nu mai poti fi niciodata la fel! Intr-o lume grabita, nepasatoare, superficiala, ister

Nu-mi doresc decât să ard, aşa cum arde o lumânare, luminând plecări şi întoarceri, cuvinte şi tăceri, mustrări şi mângâieri, bucurii şi dureri, cu binecuvântarea acelei multiubitoare flăcări care iartă totul, crede totul, speră totul, suferă orişice.... Nu-mi mai doresc nici să ating soarele, nici să fiu o stea, nici să trăiesc numai în focuri de artificii... nu-mi mai doresc decât să învăţ să ard, mocnit, constant, pâlpâind iubire, căldură şi lumină, cu sufletul îngenunchea

Ma simt atat de straina uneori de timpurile in care traim. De prea multa stridență in tot. De prea multa goliciune de peste tot. De prea multa grabă in toate. De prea multa vulgaritate. De prea multul zgomot de peste tot din jur. Lumea mea e uneori ca un film alb negru... dar cu oameni care inca mai rosesc. Uneori e fara sonor, alteori iti mangaie sufletul Chopin, Haydn, Mozart. Uneori cantec divin de heruvimi, alteori doar glasul tainic al vreunui vant de seara... Uneori lum

Pentru cei care rămân să plătească nota de plată când distracţia s-a terminat. Pentru cei care rămân să facă curat când petrecerea s-a încheiat. Pentru cei care rămân şi ascultă când toţi ceilalţi doar au vorbit. Şi apoi au plecat. Pentru cei care rămân lângă tine şi când începe furtuna, nu doar la plajă. Pentru cei care rămân şi dăruiesc când toţi ceilalţi au luat tot şi apoi au dispărut. Pentru toţi cei care rămân şi mor cu tine de gât atunci când toată lumea s-a întors împ

Cel mai frumos Craciun. Pentru ca pe cadourile pe care le-am primit nu mai era scris numele meu, ci scria "Mama". Slava Domnului pentru toate!

Uneori mă simt ca un melc care poartă în spate toate emoţiile lumii. Şi-obosesc. Ca acum. Îmi vine să le dau pe toate jos. Să las uşor capul pe pernă şi să mă uit, pur şi simplu, la sufletul meu, cum topeşte aprins fulgii de zăpadă. Până dimineaţă, poate, fără sacul cel greu şi încins de atâtea emoţii, doar, doar s-o aşeza în sfârşit zăpadă pe inima mea. Să o facă albă albă, curată, ca un fulg uriaş de nea. Astă-seară vreau să adorm fără de gând, de vis, de ieri sau de cândva

Imi plac.... Ploile de vara Scrisorile de mana Mirosul de carti vechi Oamenii care raman ultimii in sala de spectacol, fara sa se napusteasca sa iasa Barbatii imbracati impecabil care se opresc in miezul zilei intr-o biserica goala sa se inchine, sa se roage, sa multumeasca. Oamenii care intarzie..la fiecare intarziere imi pare ca am castigat putin timp sa fiu singura, cu gandurile mele Femeile usoare..cu veselia si pofta lor de viata Lemnele trosnind in soba Oamenii care nu

"Poate una dintre cele mai cutremuratoare drame din culisele comunismului. Ioan Ianolide se indragosteste de Valentina Gafencu, sora prietenului sau cel mai bun, Sfantul Inchisorilor, Valeriu. Se logodesc. El este inchis in timp ce ea il asteapta cu iubire si rabdare timp de 18 ( optsprezece!!) ani. Cand parintii lui ( nici macar ai ei...ai lui!) cu tot dragul din lume si cu cele mai bune intentii o sfatuiesc sa se casatoreasca cu altcineva. Le urmeaza sfatul, cu inima sfasia

O bătrânică îngheţată aşezată la colţul străzii. Zgribulită toată, pierdută într-un palton jerpelit, cu mâinile îngheţate bocnă, roşii, aspre, cu pielea crăpată de chin şi de trudă, strânge cu durere o iconiţă cu Maica Domnului. O mare de trecători grăbiţi aleargă de zor prin faţa ei, zumzăind în toate direcţiiile... parcă nici nu o văd... Un bărbat grizonat, elegant, mare cât un munte, păşind imperial, apăsat, sfidând parcă vreme şi vremuri o vede şi se cutremură. Incepe să