Prima oara cand am realizat, mai acut decat oricand, ca am primit-o in dar, un dar atat de nemeritat si atat de pretios, a fost la Amsterdam. Fumasem nu stiu ce prostii si putin a lipsit sa ma intorc in tara in sicriu. Secundele alea in care ceea ce luasem de prea multe ori for granted parea sa nu mi se mai ofere au durat o vesnicie. O vesnicie, pe bune. Asa o simti cand iti trece toata viata prin fata ochilor in cateva secunde - si macar de-ar fi momentele speciale, eroice,

Sunt oameni-blocuri, sunt oameni-palat, sunt oameni-casă, sunt oameni-garsonieră, sunt oameni-mansardă, sunt oameni-chilie, sunt oameni-cabană-de-lemn-în-vârf-de-munte, sunt oameni-cort-pe-malul-marii, sunt oameni-casă-cu-turnuleţe, sunt oameni casă-brâncovenească-cu-grădină-de-vis şi... sunt oameni cu o singură cameră. Cel mai tare mă dor oamenii cu o singură cameră... care nu ştiu că se poate mai mult... Sunt oameni în care intri şi te aşteaptă cu flori la recepţie. Au u

De Ziua Copilului. Avea lângă el un buchet de flori galbene. Ochi albaştri, mari, plini de bucurie. Un zâmbet larg. Unul dintre cele mai frumoase zâmbete pe care le văzuse vreodată, deşi nu mai avea niciun dinte în gură. Hrănea din bucata sa de pâine porumbeii. Chicotea bucuros când îi vedea cum se reped cu poftă asupra firimiturilor. Tânărul îi întinse o bancnotă de 1 leu.”Ia, tataie...”, îi spuse blând. Bătrânul ridică ochii săi de-un albastru cutremurător de curat ‒ de p