Dormilon fornaie enervat. O data, de doua ori, apoi isi continua resemnat drumul. Il mangai usor pe coama alba si ma las in grija lui. Am toata increderea in calul acesta batran, alb, putin trist. Inaintam usor prin nisip. Se aude doar trapul cadentat al cailor, zgomotul sacadat al fiecarui val care se prabuseste eroic in nisip, mandru ca nimeni n-a mai fost ca el… Urmat de altul, si altul si altul, toate atat de trist de la fel…

Soarele apune incandescent in mare si calea de lumina scanteind din ape ma cheama si azi, ca si ieri, sa uit tot si sa o urmez. Dormilon fornaie iar si imi aminteste ca sunt aici, azi, acum, la apus, pe nisipul ud. Fuge de un val ceva mai indraznet, il mangai din nou pe coama alba resemnata si merg inainte pe drumul meu de pe nisip visand la cum va fi cand vom merge amandoi noaptea, pe nisipul ud, vegheati doar de lumina lunii. Iar Dormilon va fi mai putin trist, mai putin obosit, mai putin resemnat. Va goni ca un nebun pe nisipul ud stralucind sub lumina lunii, va vibra din nou plin de viata, va dansa frenetic, rotindu-se de trei ori pe loc, isi va intoarce apoi ochii mari, blanzi spre mine, facandu-mi parca strengareste cu ochiul, invitandu-ma sa ma duc in sfarsit sa-mi urmez calea mea de lumina scanteind in valuri. “Nadadora de noche, nadadora…” Dormilon fornaie din nou, usor enervat de o musca. Apus de soare in Andaluzia, nisip ud, liniste, zgomot de valuri si trap cadentat. Inaintam incet, eu si calul alb ce pare batran, trist, resemnat. In acelasi timp insa, undeva dincolo de trupuri, minte si de ceea ce se vede, o fata goneste pe un cal alb pe o plaja pustie in noapte. Gonesc nebuneste, de parca ar zbura, se opresc apoi sa danseze putin sub stelelele care le zambesc indragostite, se invart de trei ori pe loc strengareste si se arunca in apa, inotand pe calea de lumina tesuta de luna, cu bratele tanjind mereu spre ea, s-o atinga, s-o prinda, s-o apuce cu pofta. Dormilon pare ca imi simte gandul. Isi da capul pe spate, cu coama alba fluturand rebela in vantul cald de seara. Si dintr-o data vibreaza, calca, ma tine altfel. Poate ca in fiecare cal ce pare batran, resemnat , trist – chiar si intr-unul pe care il cheama Dormilon ( Somnorosul) 🙂 – sta ascuns un cal alb, cu aripi de basm, ce poate manca jaratic si ne poate purta catre stele …si poate ca in fiecare din noi, in fiecare clipa, dincolo de timp, minte, trup si ceea ce se vede, cineva inoata in noapte, inaintand cu indrazneala spre lumina, strapungand vitejeste valurile a tot ceea ce ne intuneca. Si stelele ii zambesc indragostite… 

Andaluzia, sept. 2014