Nu o sa va povestesc prea multe despre fortareata Alcázar, simbolul oraşului Toledo, care astăzi găzduieşte Biblioteca Regiunii Castilia-La Mancha şi Muzeul Armatei, un fost palat roman ce a fost asediat timp de 70 de zile de catre republicani in timpul Razboiului Civil Spaniol, loc unde astazi puteti vedea mici comori precum sabia lui El Cid sau o bucată din crucea pe care a avut-o cu el Cristofor Columb în expediţia spre America…Nici despre piata Zocodover, locul în care Inchiziţia catolică îi executa pe necredincioşi prin arderea pe rug si unde aveau loc luptele cu tauri…
Nu o sa ma aplec prea mult nici asupra minunatei catedrale a orasului, una dintre cele mai frumoase realizări ale arhitecturii gotice, construita pe parcursul a 250 de ani, care adaposteste nenumarate minunatii- picturi semnate de El Greco şi de Caravaggio, Goya, Rafael, Rubens, Tiţian sau o monstranţa confecţionată din 183 de kilograme de argint, 18 kilograme de aur de 18 karate (o parte din aurul din catedrala fiind adus din America de către Cristofor Columb) şi dintr-o multime de diamante, rubine, smaralde si alte pietre pretioase. Nu o sa va vorbesc prea mult nici despre Sinagoga Santa María la Blanca, cea mai veche din Europa, nici despre Sinagoga del Tránsito, care gazduieste astazi Muzeul Sefardí, nominalizat în 1996 la titlul de Muzeul Anului în Europa, nici despre este moscheea Cristo de la Luz, construită în anul 999, actualmente biserica…. Nu o sa va descriu prea amanuntit nici fascinantele stradute medievale de unde va puteti cumpara bijuteriile de tip damasquinado, create din oţel oxidat şi aur, un produs de artizanat specific, unul dintre suvenirurile preferate ale turistilor ce impanzesc strazile orasului… Nici despre celebrele sabii produse aici nu va voi povesti prea multe…va voi spune doar ca sabiile de otel din Toledo erau considerate in Evul Mediu drept cele mai bune din intreaga Europa, astazi fiind doar un suvenir inedit pe care il poti gasi oriunde intorci privirea pe stradutele din centrul orasului…
Nu o sa va descriu prea detaliat nici macar deliciosul martipan, desertul lor specific, creat din miere, migdale si zahar pe care il puteti gasi la magazinele rasfirate pe stradute… Nu o sa va dau prea multe detalii nici despre purceii de lapte la proptap, nici despre mielul la gratar sau, mai ales, despre carnea de vanat, specifica zonei -iepure, mistret, cerb sau de potarniche – ce pot fi intalnite in meniurile restaurentelor din Toledo. Nici cu branza mea preferata, cea de Manchego si nici cu vinurile specifice zone, cu aroma lor puternica, nu va voi ispiti… Si nu va voi nauci nici cu informatii despre minunatul hotel ce ne-a gazduit, Cigarral el Bosque, desi ar merita, fie si numai pentru privelistea uimitoare a Toledo-ului cu care ne-a rasfatat…
Nu, nu o sa va spun prea multe despre toate aceste lucruri ce fac din Toledo un oras unicat in intreaga lume, o bijuterie inedita si o experienta de neuitat….Vreau sa va iau de mana si sa pasim impreuna pe una dintre portile orasului, poate pe cea construita de mauri, sa trecem de zidurile romane ce ne separa de lumea de afara si sa intram in acest oras atat de altfel, lipsit de cladiri moderne , unde ai sentimentul ca evadezi intr-un spatiu desprins din paginile istoriei. Haideti sa strabatem impreuna strădutelele înguste ale cetăţii, sa ne pierdem in labirintul lor cu nadejdea ca vom gasi ceea ce cautam. Ceea ce m-a adus pe mine aici. Haideti cu mine pe urmele pasilor lui El Greco, pictorul sufletului spaniol, pictorul meu preferat. Caci am venit la Toledo doar pentru el, sperand ca voi intelege mai bine “mâinile sale înaripate”, cum le numeste Unamuno”, “Sfinţii sai cu ochii aburiţi de extaz, cavalerii cu siluete oscilante şi cu feţe ascuţite, uşor asimetrice, aşezaţi de obicei sub un cer gol, nebulos şi ars, ce dau impresia că se simt exilaţi pe pământ.”…”Cerurile nebuloase ori arse ale cretanului, ochii cei mai tulburători pe care îi cunosc în pictură, aburiţi de o tristeţe metafizică sfâşietoare de câte ori privesc în sus, amintesc mai degrabă o Spanie oscilând între rugăciune şi rug”… (Octavian Paler)
