Si te iubesc asa cum ai tacea o rugaciune…
Usor, in taina, dar nemasurat,
Salbatec, dar duios, fara amaraciune
Mi-e sufletul de tine in bine imbatat.
Mi te-am cusut pe-a sufletului haina
Si mi te port in suflet ca pe-o taina
Ce s-ar topi de-ar fi-n lumina zilei…
Te-ascund in dor si-n adierea clipei.
Nimic nu-ti cer, vreau doar sa te respir.
Doar tu sa-mi curgi in sange, doar tu sa imi fii mir,
De tine sa ma umplu, de tine sa mor iar,
De tine sa-nviez, fiind Tu sa traiesc iar.
Te caut, te-ascund, te cert si te implor,
Mi-e-un dor nebun si te ignor.
M-agat de tine ca de-o sfanta stea,
Te-ador, te-nvat, te uit, te-alung din mintea mea,
Esti tu in tot al meu si tot al meu e “tu”.
Esti in fiece gand si orice gand e “tu”.
Esti toata carnea mea …Si sufletu-i tot “tu”.
Si visul, inima si lumea…mi-esti tot “tu”.
Esti eu, ramanand tu. Sunt tu, ramanand eu.
Si suntem mult mai mult. Si esti al meu,
Asa cum sunt a ta, fara a mai fi fost candva, vreodata-a altcuiva
Nu, nici macar a mea.
Cum te iubesc! Asa cum ai tacea o rugaciune….“
©Copyright 2023 by Alexandra Svet