Scurta epistola catre cititorul "Florii din asfalt" - de Ciprian Voicilă

Scurtă epistolă către cititor

Dragă cititorule,

Ai în față primul volum de autor Alexandra Svet. Siguranța tonului cu care scrie, „plăcerea textului” (Roland Barthes) care răzbate din fiecare pagină, plăcerea de a se povesti pe sine mă fac să cred cu tărie că Sasha (cum îi spun prietenii) ne va mai încânta inimile și cu alte cărți în care se vor condensa micile sau marile ei observații făcute cu o lupă scriitoricească deja inconfundabilă, filtrate de sensibilitatea ei feminină și articulate de valorile în care a ales să creadă: dragostea pentru Hristos și iubirea pentru neamul românesc.

Sasha este un autor consacrat -paradoxal- chiar de la acest prim volum. I-au remarcat și alții – mult mai competenți decât mine în ale literaturii- vâna de scriitoare veritabilă. Poetul Marius Ianuș - și el un convertit la Hristos- scria în ultimul său volum, „Gânduri de pe Drumul crucii mele”: „Sunt și alți scriitori tineri - Raluca Brodner, Irina Bazon, Daniela Șontică, Cătălina Dănilă, Sergiu Ciocârlan și Alexandra Svet sunt doar câțiva dintre ei - care au adus bucăți de literatură și jurnalistică ortodoxă de calitate, scrieri care merită să fie luate în considerare de critici”.

Într-adevăr, Alexandra face parte, obiectiv vorbind, din noua generație de scriitori creștin-ortodocși. Cartea ei de debut „Floarea din asfalt” este, în fapt, una autobiografică, scrisă trepidant, în mai multe registre literare, cu scopul de a-ți arăta, dragă cititorule, că Dumnezeul nostru este unul viu și că se întâmplă și astăzi minuni, învieri nesperate ale sufletului. „Floarea din asfalt” se adaugă seriei de cărți despre întoarcerea la Hristos, apărute la noi după 1989: „Talita Kumi”(Monica Fermo), „Fuga spre câmpul cu ciori” (Savatie Baștovoi), „Între rock și iubirea fără sfârșit”(Cristian Șerban), „Întâlnirea mea cu Hristos” (Claudiu Răducu).

Stilistic vorbind, cartea are o structură postmodernistă, de puzzle. Sunt puse la bătaie, cum vă spuneam mai sus, mai multe registre narative: însemnări de jurnal, scrisori, fișe de observație, notații aruncate, sub impulsul inspirației, pe hârtie. Dar dacă forma cărții este postmodernă, fondul este tradițional, ortodox. Multe pagini amintesc de „Jurnalul fericirii” și de acele conversații suprarealiste din temnițele comuniste, strânse de Steinhardt sub deviza BUGHI MAMBO RAG.

Registrul stărilor afective, pe care îl accesează Alexandra este și el divers: citind-o plângi mai presus de voința ta, aluneci pe nesimțite în nostalgia trecutului României - populat cu oameni adevărați (Regina Maria, Căpitanul…), te înfiori de lumea artificială și plată în care ne e dat să trăim, îți retrăiești copilăria inevitabil comunistă.

Sentimentul dominant al cărții este iubirea și dorința de a iubi cu orice preț. Prin iubirea necruțătoare a autoarei sunt readuși în prezent eroii și sfinții neamului Românesc, fragmente consistente de istorie națională, confirmându-se - pentru a câta oară?- adevărul vorbelor rostite de Gabriel Marcel: a-i spune cuiva „te iubesc” înseamnă a-i spune: tu nu vei muri niciodată.

Marele atuu scriitoricesc al Alexandrei Svet este acela că a știut să stârnească , prin stilul ei, interesul tinerilor -avizi de Facebook, selfie-uri și internet- pentru valorile României interbelice și pentru memoria Sfinților Închisorilor. Cred că mulți tineri își vor regăsi sufletul pierdut, citind-o pe Alexandra.

Noutatea cărții ei cred că este dată, în primul rând, de descrierea mediului corporatist de care ea a avut curajul să se despartă și de ideologiile și practicile lui aferente: stilul cool, accentul pus pe vibrație, pe trăiri hedoniste duse până la paroxism, experimentarea drogurilor și a filosofiilor exotice, luminile electrizante ale rampei și ale egoului, fascinația pentru imagine, corporal și idolatrizarea trupe Sasha să își redescopere rădăcinile ei românești și să adere ardent la valorile României profunde, uitate și îngropate adânc de lacheii politici și intelectuali ai Noii Ordini Mondiale.

În Omiliile sale despre pocăință, Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: „Diavolul nu se bucură atâta când păcătuim, cât se bucură când deznădăjduim”. Dragă cititorule, Alexandra a reușit să scrie o carte-balsam (în paginile ei vei găsi și aur și smirnă și tămâie aduse în dar Domnului Hristos) pentru sufletele deznădăjduite. Tu, când te vei simți deznădăjduit, deschide cartea aceasta și citește câteva fraze la întâmplare. Ziua ta va fi mai luminoasă, iar cerul României de mâine va fi mai puțin mohorât.

CIPRIAN VOICILĂ