"Mă simt uneori ca o mare din care nu ai înţeles decât un val..."

"Mă simt uneori ca o mare din care nu ai înţeles decât un val. Ca un poem pe care îl traduci cu google translate. Ca un pământ fără munţi, văi sau prăpăstii, căci gândul tău mi-a citit doar câmpia. Şi-mi cutreieră-n gol doar deşertul. Mă simt uneori ca un cer din care ai ratat ploaia cu soare, miile de curcubeie, norii ce aruncă-nfuriaţi gheaţă şi fulger, galaxiile întregi sau furtuna cochetă ce dărâma în joacă plopi ‒ te-ai oprit doar la norul alb care-ţi părea vată de zahăr îmbiindu-te parcă să îl guşti. Te-ai oprit la cele câteva stele exhibiţioniste care ţi-au sărit în ochi. Mă simt uneori ca un cutremur din care nu ai înţeles decât 1 grad, căci celelalte 7 nu te-au găsit din fericire acasă. Mă întreb dacă nu sunt cum mă simt sau chiar nu m-ai simţit cum sunt. Şi dacă nu, vei şti vreodată oare cine am fost? Ii spuse ea plecand. In urma ei crestea treptat o lume-ntreaga, pe care de-abia acum o intelegea, privind uimit cum se desfasura, ca o marama fermecata, cu munti si vai cu flori de crin, cu stele mii, cu straluciri de curcubeu, cu scoici si-adancuri de comori pierdute-n apele de necuprins... Intinse mana sa atinga minunea ce-i scapa din maini, ducand cu ea o lume de poveste intr-un poem. Ramase-n loc, pierdut si trist, nelamurit, cu ochi catand in gol lumina ce crestea plecand. Ramase asa stingher, tacut, tinand in pumnul stang, strans, un cuvant. In pumnul drept un altul. Deschise incet o palma. Apoi a doua... Mai incet. Doua cuvinte. Un ultim vers. Usor de tradus. Si cu google translate."Prea tarziu" "Floarea din asfalt" - Alexandra Svet