"Şi mi-aş dori sa se predea si asta la scoala"

Mă gândesc la povestea unei doamne care după 20 de ani de căsnicie continua să iasă în fiecare zi în întâmpinarea soţului, când acesta venea de la muncă. Cu puţin timp înainte de ora obişnuită la care acesta trebuia să sosească, ieşea din casă şi mergea pe uliţa satului până se întâlneau. În fiecare zi, ardea de nerăbdare să îl vadă. În fiecare zi îi era la fel de dor de el ca şi în primele zile ale iubirii lor.

Mă gândesc la femeile care şi-au aşteptat soţii întemniţaţi timp de zeci de ani, fără să aibă o clipă gândul de a-şi reface viaţa.

Mă gândesc la soţia care îşi rugase soţul să îi cumpere un pieptăn, iar el i-a răspuns că nu mai are bani decât pentru a-şi repara brăţara de la ceas. Seara, ea îşi tăiase părul şi îl vânduse pentru a-i cumpăra lui un ceas nou. El îşi vânduse ceasul şi îi cumpărase pieptenul dorit. Şi flori.

Mă gândesc la bucuria de a nu mai trăi pentru tine. Devenind, de-abia atunci, cu adevărat viu. La binecuvântarea de a (te) şti dărui, de-abia atunci putând cu adevărat să (te) primeşti. La darul de a ferici, în care stă de fapt ascunsă însăşi fericirea ta. La harul de a te jertfi, găsindu-te înviat în zâmbetul celuilalt. La taina sfântă ce îţi arată cum "să iubeşti cu Dumnezeu din tine pe Dumnezeu din celălalt".

Şi mi-aş dori să se predea şi asta la şcoală...

"Floarea din asfalt" - Alexandra Svet