Neavuta ta

Adormi din nou cu ea în trup
Cu ea, cu neavuta ta
Ursuz te-ntinzi spre stele mii
Ce-ţi tot şoptesc poveşti...
Le ciufuleşti uşor tăcând
Şi-nghiți în sec când îţi vorbesc
Iarăşi de ea,
Din nou de ea,
De ea, de neatinsa ta.
O porţi în sânge, carne, vis,
O ţii în palme când te rogi,
În vis o-atingi, iute-o ucizi,
Iar în trezii să o înviezi.
Îţi e şi foame şi-nsetări
Şi ape vii şi încleştări
Cu duşmani nevăzuţi...
Cu ei să lupţi te-mpinge ea...
Şi tot ea ţi-e, când osteneşti
Limanul aşteptat
De câte ori nu s-a-ntâmplat
Să fii de moarte chiar scăpat
De ea, de neavuta ta...
De ea, de nelăsata ta...
Şi iarăşi pleci, mereu grăbit
Spre alte mori de vânt
Purtând în spada gândul ei
Şi visu-i nenăscut
Purtând ca scut privirea ei
Învăluindu-te-n tăceri
Purtând în inimă-ţi iubiri
Ce nu se nasc şi nici nu pier
Ci se-nmulţesc tot mii şi mii
În gândul tău cel nedormit
Şi-n inima ce bate-n doi,
În totul care sunteţi voi:
Tu şi cu neavuta ta...
Tu şi cu neatinsa ta...
Tu şi cu netrăita ta.