Neavuta ta

Adormi din nou cu ea în trup

Cu ea, cu neavuta ta

Ursuz te-ntinzi spre stele mii

Ce-ţi tot şoptesc poveşti...

Le ciufuleşti uşor tăcând

Şi-nghiți în sec când îţi vorbesc

Iarăşi de ea,

Din nou de ea,

De ea, de neatinsa ta.

O porţi în sânge, carne, vis,

O ţii în palme când te rogi,

În vis o-atingi, iute-o ucizi,

Iar în trezii să o înviezi.

Îţi e şi foame şi-nsetări

Şi ape vii şi încleştări

Cu duşmani nevăzuţi...

Cu ei să lupţi te-mpinge ea...

Şi tot ea ţi-e, când osteneşti

Limanul aşteptat

De câte ori nu s-a-ntâmplat

Să fii de moarte chiar scăpat

De ea, de neavuta ta...

De ea, de nelăsata ta...

Şi iarăşi pleci, mereu grăbit

Spre alte mori de vânt

Purtând în spada gândul ei

Şi visu-i nenăscut

Purtând ca scut privirea ei

Învăluindu-te-n tăceri

Purtând în inimă-ţi iubiri

Ce nu se nasc şi nici nu pier

Ci se-nmulţesc tot mii şi mii

În gândul tău cel nedormit

Şi-n inima ce bate-n doi,

În totul care sunteţi voi:

Tu şi cu neavuta ta...

Tu şi cu neatinsa ta...

Tu şi cu netrăita ta.