Plecăm. Plecăm mereu...


"Spre alţii. În loc să venim spre noi. Fugim. Călătorim. Ieşim. La restaurante, în cluburi, în parcuri, în oraş, la sală, la şcoală, în călătorii de afaceri, în vacanţe. Alergăm de colo-colo. Căutăm. Căutăm lucruri. Căutăm oameni. Îi sunăm. Le dăm mesaje. Mailuri. Whatsapp-uri. Le scriem pe FB. Pe chat. Aşteptăm răspuns. Aşteptăm să ne sune. Mai mereu aşteptăm câte ceva. Pe cineva. Suntem aici acum, dar ne gândim cum ar fi să fim altundeva. Sau cu altcineva. Sau cum ar fi altfel. Mereu e un "altfel", desigur, mai bun, ascuns în mintea noastră. Fugim mereu după alţi oameni ‒ chiar dacă părem a sta pe loc. Inima noastră stă mereu după unul sau altul, aşteptând să fie băgată în seamă, culeasă, învelită, lăudată, admirată, mângâiată, îmbrăţişată, preţuită, iubită. Aşteptăm. Mai mereu aşteptăm. Mai mereu ieşim pe drumuri, pribegi neliniştiţi în căutare de nici nu ştim ce. Plecăm. Mai mereu plecăm undeva. Ne îmbrăcăm frumos, mai punem o mască şi ne îndepărtăm din nou de noi. Venim. Mai mereu venim de undeva. Atât de rar din noi. Şi venim doar pentru a ne pregăti să plecăm. Să încercăm, din nou, să ajungem înăuntru, prin afară. În plan vertical, prin planul orizontal. La noi, prin alţii. La El, prin lume. La bucurie, încercând cu orice preţ să evităm suferinţa. În tot acest timp, unii oameni aleg să nu mai fugă. Ci să se îndrepte spre locul acela ascuns din inima lor. Şi, paradoxal, de abia când încetează să mai fugă după oameni, le apar în cale alţi oameni care au plecat în aceeaşi călătorie. "Ah, şi tu? ". Şi pleacă împreună mai departe, fiecare mai adânc spre inima lui şi împreună spre lumina ce ne adăposteşte pe toţi... Poate că ajungem să cunoaştem oamenii cei mai frumoşi pentru noi atunci când încetăm să mai căutăm și începem să ne căutăm pe noi înşine. Poate că oamenii aceştia vin nu când îi chemăm, ci de-abia după ce ne-am întâlnit întâi noi, cu noi înşine. Poate că întâlnim oamenii cei mai apropiaţi sufletului nostru când încetăm să ne străduim să ni-i apropiem pe alţii și ne apropiem, pur şi simplu, noi de noi înşine. Iar pe drum întâlnim alţi oameni care fac acelaşi lucru. Poate că oamenii încep să vină spre noi, cu adevărat, pas cu pas, pe măsură ce noi ne îndreptăm spre noi, pas cu pas. Poate că cei de care avem cu adevărat nevoie vin în clipa în care nu mai avem nevoie de nimeni. Poate că cei pe care îi căutăm apar în clipa în care încetăm să îi mai căutăm. Poate că ne găsesc de-abia după ce ne găsim, mai întâi, pe noi înşine." fragment "Floarea din asfalt" - Alexandra Svet

Postări recente
Archive
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
Search By Tags