Vrei să mă găseşti? Uită-te în inima ta.

Sunt oameni care vin şi pleacă. Iar eu, cea care rămân, sau plec, sunt şi oamenii care vin şi oamenii care pleacă. Şi oamenii care rămân. Şi cei din care plec. Şi cei în care rămân. Sunt eu şi sunt toţi, fiecare din ei, în parte. Şi iubirea pentru ei nu are nimic de-a face cu faptul că: nu, astăzi nu ne vedem. Astăzi nu vorbim. Astăzi nu răspund, domnule, la telefonul acela pe care am să îl desfiinţez într-o zi. Astăzi sunt doar eu cu mine şi asta nu înseamnă că nu te iubesc. Poate că astăzi vreau să tac. Poate că astăzi vreau să fug sau poate să mă întorc în sfârşit în locul sau în omul care mă cheamă de ani. Mă pregătesc de atâta timp ‒ iar azi e ziua cea mare. Poate că astăzi, ieri, alaltăieri m-au găsit răpusă de lupte grele şi poate că încă mă refac... Poate că astăzi, ieri, alaltăieri, mi-a mai murit cineva. Sau poate că mi s-a mai născut un sfânt. Poate că astăzi am murit. Sau poate că astăzi este în sfârşit ziua în care pun început bun naşterii din nou. Şi nu, faptul că nu sunt fizic lângă tine nu înseamnă că nu te iubesc. Poate că de astăzi nu ne vom mai vedea, niciodată. Asta nu înseamnă că nu te voi mai iubi la fel. Căci eu, cea care rămân, sau plec, sunt şi oamenii care vin. Şi oamenii care pleacă. Şi oamenii care rămân. Şi cei din care plec. Şi cei în care rămân. Sunt eu şi sunt toţi, fiecare din ei, în parte. Şi iubirea pentru ei nu are nimic de-a face cu faptul că viaţa ne poartă uneori pe cărări diferite. Din inima noastră nu putem pleca niciodată. Şi acolo sunt toţi oamenii din care am plecat. Şi toţi cei în care am rămas. În inima noastră stau neclintiţi, tencuind-o şi cei care au rămas. Şi cei care au plecat. Căci suntem noi şi suntem toţi ‒ suntem fiecare din ei, în parte. Vrei să mă găseşti? Uită-te în inima ta. Nu răspund? Vorbeşte cu ea... uită-te bine în ea. Orice aş face şi oriunde aş fi, îţi voi răspunde mereu din ea. Cu bucata pe care ţi-ai lăsat-o pentru veşnicie în inima mea... "Floarea din Asfalt"- Alexandra Svet