"Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!"

Salt de credinţă. Să sar? Să nu sar? A trebuit să intre tinerii în cuptorul de foc, neavând nicio garanţie că flăcările nu îi vor arde. A trebuit să intre proorocul Daniel în cuşca leilor, neavând nicio garanţie că va scăpa teafăr. Părintele Daniil (Sandu Tudor) a intrat în temniţă pentru apărarea dreptei credinţe. A fost băgat la izolare la o temperatură în care câteva zile şi nopţi ar fi fost suficiente pentru ca orice om obişnuit să moară îngheţat. Nu s-a gândit la nimic. S-a aşezat pe cimentul îngheţat, cu trupul aşezat în formă de cruce şi a rostit neîncetat: " Doamne, Iisuse..." A ieşit după şapte zile de parcă ar fi trecut doar câteva ceasuri. Dar noi? Noi avem nevoie de garanţii (De fericire. De siguranţă. De confort. De nivel minim de venituri. De acceptare socială. De iubire. De cură obişnuită de shopping. De vacanţe. De răsfăţul cu care ne-am obişnuit. Etc.) Noi? Ne-am pierdut în contracte. (Prenupţiale. Cumpărare. Vânzare. Antecontracte. Confidenţialitate. De asigurare. Etc.) Pentru noi cei care ne-am înrăit de la atâtea garanţii. Garanţii peste garanţii, peste garanţii. (Şi, în ciuda lor, oamenii se trădează din ce în ce mai mult unii pe alţii...) Noi suntem fraţii lui Toma Necredinciosul. Noi vrem să pipăim.... Nu ştim ca da, cineva va fi mereu acolo să te prindă. Însă pentru a te prinde, va trebui să sari. Fără să Îl vezi. Îl vei vedea doar după ce vei fi făcut saltul. Cu credinţă. Îţi vei găsi plasa de siguranţă care te va propulsa şi mai sus, în măsura în care vei fi convins că vei găsi acea plasă de siguranţă. Vei găsi pământul pe care să îţi aşezi picioarele aruncate peste hăuri în măsura în care vei crede orbeşte că îl vei găsi. Nu te vei scufunda în valurile tulburi ale mării, în măsura în care vei crede cu tărie în forţa care îţi va da puterea să te ridici deasupra talazurilor. Pentru a fi mai mult. Nu ştim ca nu sari după ce vezi, ci vezi după ce sari. Nu ştim că poţi avea totul. Şi ţi se cere atât de puţin... Să crezi. Să crezi cu adevărat că ţi se poate da totul. Nu e simplu. Dacă ar fi simplu, toţi oamenii ar fi sfinţi. Sau mucenici. Sau, măcar, mai puţin nefericiţi. Dar nu e. "Mulţi chemaţi, puţini aleşi. " "Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!" --- ‒ "Crezi tu că te pot ajuta?" ‒ "Să-ţi fie ţie după credinţa ta" --- "Îndrăzniţi, eu am biruit lumea!" --- "Cerul nu îţi dă garanţii. "(Dostoievski) Cerul Este. --- Şi... " În cer s-ajunge dintr-un salt Sau nu s-ajunge-n veci de veci..." (A. Macedonski) Vei sări? "Floarea din asfalt"- Alexandra Svet