Despre frumuseţe


Sunt poate naivă sau din altă lume, însă cred că unul dintre cele mai mari mituri ale zilelor noastre este cel al importanţei frumuseţii trupeşti a oamenilor...Nu, nu cred că frumuseţea nu contează, însă mai important este cred felul în care ţi-o porţi...spiritul care o îmbracă, mintea care îi dă un sens, un rost şi o direcţie, sufletul care o însufleţeşte...

Au făcut istorie fe...mei urâte, în timp ce femei de-o frumuseţe izbitoare au fost părăsite, ignorate, înşelate de mii de ori. Au fost iubite la nebunie femei care nu transmiteau nimic din punct de vedere fizic - regele Angliei a abdicat pentru o femeie după care nimeni nu ar fi întors capul pe stradă, în timp ce femei de-o frumuseţe incredibilă te pot face să vrei să fugi de lângă ele, nu oricum, ci mâncând pământul, după primele zece minute de conversaţie. Femei cu defecte fizice majore au înnebunit bărbaţi celebri în timp ce o vânzătoare de la colţul străzii, care seamănă perfect cu Claudia Schif fer, se plânge cu o privire tâmpă că a fost din nou părăsită... Pentru o urâtă. Nu de o pereche superbă de ochi albaştri te poţi îndrăgosti, ci de sufletul care te invită Acasă din spatele lor. Ce să faci cu o privire tâmpă, de vită pribeagă, chiar dacă albastrul său e unic?! Îl admiri pentru câteva secunde, însă ţi-ai dori alături pentru tot restul vieţii, nu albastrul, ci privirea aceea care să te cheme din el, să te poarte prin mii de stări, să îţi fie alături când ai nevoie, să lupte alături de tine, să te încălzească când inimii tale îi e frig, sau să te aprindă când eşti îngheţat, să îţi dea fiori, liniştea aceea pe care ai căutat-o peste tot în lume sau bucuria pe care n-o găseşti nicăieri altundeva... Nu o pereche de sâni te pot înnebuni pe termen lung, ci dorinţa de a îţi vedea copiii acolo, la pieptul acelei femei fără de care viaţa are mai puţin sens, mai puţin farmec, mai puţin dor. Sau deloc. Nu nişte picioare lungi, subţiri, bronzate, te vor ţine fermecat tot restul vieţii, ci ideea că ele vor păşi alături de tine prin culmi sau prin abisuri ... Gândul la felul unic în care păşeşte sau se aşează elegant, ca o pisică, femeia visurilor tale. Ce să faci cu o pereche de picioare, cât ar fi ele de frumoase, când nu ai cu cine să schimbi o vorbă şi, când, oricât te-ai strădui să faci lucrurile să meargă, ele nu curg...?! Nu nişte buze cărnoase te pot ţine fascinat tot restul vieţii, ci cuvintele ce te liniştesc, te înlănţuie făcându-te să vrei să auzi mai mult şi mai mult şi mai mult...şi, culmea, te poţi imagina ascultându-le tot restul vieţii şi parcă n-ar fi prea mult...căci numai ele îţi dau putere, aripi sau te dor - dar fără durerea lor n-ai putea fi mai mult. Nu buzele în sine te înnebunesc, ci sărutul după care nu mai poţi fi la fel, după care tânjeşti când eşti departe şi care încă îţi dă fiori, după atâţia ani. Nu buzele te fac să te îndrăgosteşti, ci tăcerea femeii care ştie să îţi spună atât de multe cu o singură privire. Şi atât. Nu buzele mari, cărnoase, umflate de silicon te vor face să nu poţi dormi noaptea de dor, ci sufletul cald al femeii care te cheamă din spatele lor. Ce să faci cu o pereche de buze când simţi că nu e nimeni acasă în spatele lor, că nu e acolo nici o linişte pentru tulburarea ta, nici o provocare pentru inteligenţa ta, nu e nici un sfârşit pentru căutarea ta...nu e în ele, caldă, casa ta, bucata ce lipsea din inima ta?! Ce să faci cu un păr mătăsos, cu în nas cârn, cu obraji ce radiază, cu mâini moi, cu o piele fină, cu o talie subţire, dacă întregul nu se armonizează cu fiinţa ta, dacă spiritul ce le leagă nu te atrage nu pentru o oră, două, o lună sau trei... Ci pentru o poveste care să treacă şi dincolo de mormânt..?! Ce să faci cu buze care nu ştiu să spună o poveste, cu urechi care nu ştiu să asculte povestea ta, cu ochi care nu ştiu să îţi rostească taine, să te cheme fără un cuvânt şi să te păstreze, până la sfârşit?! Cu mâini care nu ştiu să dăruiască, au uitat să se închine şi nu vor să îţi legene copiii? Cu o inimă care să nu simtă la fel, să nu te poată face să vibrezi...cu un suflet care nu ştie să se înfioare, cu obraji care nu mai ştiu să roşească de emoţie când te văd, cu un trup care nu mai ştie să îţi fie fidel... Şi cu un tot care nu te poate face să îl ierţi, chiar dacă nu ţi-a fost fidel, pentru că, pur şi simplu, fără el nu poţi...Ce să faci când lipsesc toate astea dintr-un 90-60-90 lângă care eşti fericit o vreme, dar apoi te simţi din ce în ce mai gol... ?! Ce să faci cu femei care nu mai ştiu să fie alta în fiecare zi, păstrând în acelaşi timp neschimbat esenţialul.. ?! Cu spirite ce nu mai ştiu să se îmbogăţească mereu, cu suflete ce nu mai sunt pline de comori, cu mâini care nu mai ştiu să mângâie la greu, fără a sufoca la bine... Ce să faci cu un trup, impecabil de-ar fi, când sufletul din el nu e ceea ce vrei, nu e ceea ce cauţi, nu e bucată ce lipsea din sufletul tău?! Frumuseţea contează, însă nu e ea tot. Fără spirit şi minte şi suflet, ea singură nu e nimic. Şi dacă toate astea nu vorbesc limba sufletului tău, e-n zadar. Nu, rămân la părerea mea - după ce am cunoscut mii de femei, dintre care nu cele mai frumoase erau cele mai fascinante. După ce am cunoscut bărbaţi dintre care cei mai atrăgători nu erau neapărat cei mai frumoşi, şi, dacă erau, nu erau din cauza frumuseţii fizice, după ce am citit zeci de mii de pagini în care frumuseţea fizică nu a fost niciodată factorul decisiv...- frumuseţea contează, însă mai important este cum ştii să ţi-o porţi. Sufletul, mintea, spiritul în care o îmbraci. Şi, mai ales cine, când şi cum te priveşte. "Floarea din Asfalt"- Alexandra Svet

Postări recente
Archive
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
Search By Tags