"Nu, n-o fotografia!..."


În inima mea este şi va rămâne mult mai frumoasă decât o poate surprinde orice aparat..." ‒ Un prieten bun la naşterea fetiţei sale. Mi-a reamintit că unele lucruri, poate cele mai dragi sufletului nostru, ar rămâne mai bine şi mai frumos păstrate, cu tot cu taină, dacă le-am fotografia doar cu inima. Părintele Amfilohie Brânză spunea că trebuie să alegem: "Sau în inimă, sau pe cameră". O lecţie pe care încă încerc să mi-o însuşesc... mă convinge însă exemplul acesta, mai mult decât orice pană acum ‒ ce cameră ar putea surprinde cu adevărat mirarea şi lumina unui suflet care tocmai a fost trimis de Dumnezeu pe pământ, făcându-i cu adevărat dreptate? Prinzându-i pe de-a-ntregul frumuseţea şi taina? Poate că ar trebui totuşi să fotografiem mai mult cu inima... Fiindcă, într-adevăr, se pare că trăim zile în care facem mii de fotografii, însă vedem cu adevărat din ce în ce mai puţine lucruri. Avem computerele pline de mii de poze, pe care nici nu mai apucăm să le revedem, însă trăim din ce în ce mai puţin. (Spunem că o să se uite la ele urmaşii noştri, dar în ritmul ăsta ei n-o să aibă timp să îşi vadă propriile poze. Am doar câteva poze de la bunici şi străbunici, şi totuşi sunt atât de vii în inima mea!) Trăim zile în care alergăm bezmetici dintr-o parte în alta cu camerele în mână, dar rareori ne luăm timp să privim îndelung ceva, grăbiţi să prindem un alt cadru. Fotografiem tot ce ni se întâmplă, fără să ne mai luăm timp să înţelegem. Avem albume superbe de nuntă ‒ dar câţi dintre noi mai înţeleg ce înseamnă taina cununiei? Copiii noştri au mii de fotografii, dar când ne-am luat timp să stăm cu adevărat de vorbă cu ei? Avem mii de fotografii din vacanţe din care ne întoarcem din ce în ce mai obosiţi. Fotografiem din ce în ce mai mult, în contexte din ce în ce mai intime, iubiţi şi iubite pe care îi cunoaştem din ce în ce mai puţin şi îi părăsim din ce în ce mai repede. Arătăm din ce în ce mai bine în poze din ce în ce mai retuşate şi suntem din ce în ce mai goi pe dinăuntru. Ne luăm modele, standarde şi repere de frumuseţe false din fotografii photoshopate, care nu au nicio legătură cu realitatea şi suntem din ce în ce mai dezamăgiţi de noi, de cei din jur, de viaţă. Ne preocupăm din ce în ce mai mult de cum arătăm în fotografii, decât să aflăm cine suntem. Pozăm din ce în ce mai bine, însă îndrăznim din ce în ce mai puţin să fim noi. Avem mii de fotografii ale aparenţelor şi idei din ce în ce mai vagi despre esenţial. Ne aruncăm cu mii de clickuri în vâltoarea superficialului şi ajungem din ce în ce mai rar la profunzimi. Fotografiem din ce în ce mai mult. Privim, cunoaştem, înţelegem, iubim din ce în ce mai puţin. Gata. De azi incerc sa fotografiez mai puţin şi iubesc mai mult. De astăzi mă voi concentra să fac singurele fotografii care surprind cu adevărat frumuseţea şi nu îţi pot fi niciodată furate, şterse sau aruncate în uitare. Azi am descoperit cel mai minunat aparat foto. L-am avut mereu la mine, l-am folosit însă prea puţin: Inima! "Floarea din asfalt" - Alexandra Svet

Postări recente
Archive
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
Search By Tags