Cimitirul de Talanţi


"Când am venit, mi-a dat câţiva talanţi. Trebuie să îi înmulţesc! Nu am timp să mă uit cu invidie la cei care sunt înzestraţi poate cu mai mult. Nu am când să mă uit cu superioritate la cei care au primit mai puţin. Nici măcar nu am cum să fiu mândră de tot ce am, pentru că nu e nimic al meu. Totul e al Lui. Aşa încât, pot doar să fiu recunoscătoare. Şi trebuie, mai ales, să fiu responsabilă. În faţa Lui. Am o datorie sacră de împlinit – doar a avut încredere în mine că pot înmulţi ce mi-a dat. Aşa încât, nu stau pe gânduri. Nu am voie să mă tem de consecinţele folosirii talanţilor. Nu am voie să mă îndoiesc că voi reuşi să îi folosesc bine. Nu am voie să îi ascund în pământ de teamă că i-aş putea pierde. Nădăjduiesc că nu voi fi judecată după rezultatul efectiv al folosirii lor, ci după spiritul în care am făcut-o. Sper că va conta mai mult felul plin de dragoste şi dăruire în care m-am străduit să înapoiez mai mult. Dacă oi putea! Cred că El prefera să mă vadă în arenă, luptând, cu mâinile goale, poate nu în cel mai bun mod posibil, cu riscul de a pierde tot, dar totuşi luptând. Cu tot sufletul. Simt că preferă să mă vadă aşa, decât aşezată confortabil în tribune, cu talanţii îngropaţi în modul cel mai sigur şi mai comod cu putinţă. Aşa că mă apuc de treabă, cu nădejde, curaj, răspundere şi cu o dorinţă apăsătoare să fac tot ce pot mai bine cu bunurile ce mi s-au dat în folosinţă. Nu, nu îmi voi îngropa talanţii în cimitir! Nu, nu îi voi arunca în cavourile preapline de daruri nefolosite! Nici nu ştiu dacă mai e loc, sunt atât de mulţi înmormântaţi înainte de vreme. E groaznic cimitirul ăsta de talanţi. Cu fantome de cântece necântate ce se preumblă pe alei, printre umbre de tablouri nepictate şi lacrimi de poezii nescrise. Cu regrete tardive care bântuie printre scheletele atâtor lucruri nefăcute. Cu mii de siluete de ceaţă, cu cearcăne vineţii, cu buze muşcate de prea multe vorbe nerostite şi cu priviri pierdute în zările îndepărtate ale lui „Ce-ar fi fost dacă...”. Cu suflete amputate, sacrificate pe altarul Siguranţei, al Comodităţii, al Mândriei şi al Lenei. Cu întuneric şi vânt urlând necontenit a zădărnicie peste contururile palide de copaci nesădiţi, cu frunze căzute şi fructe nerodite, care bocesc tot ce s-ar fi putut face şi nu s-a făcut. Cu sute de ciori ce zboară bezmetice între virtuţi uitate, talente pierdute, daruri aruncate, priceperi dispreţuite, calităţi îngropate de vii, proiecte avortate şi vise strivite de prea multe temeri. "

fragment "Floarea din asfalt" -Alexandra Svet

Postări recente
Archive
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
Search By Tags