Eu cred că Veşnicia s-a născut în satul copilăriei mele…

O troita la marginea dumului principal. Un drum pietruit spre dreapta. Urmeaza-l! Pasesti treptat in alta lume. Timpul sta pe loc. Totul e incremenit. Doar vantul fosneste tainic printre copaci. Cateva pasari se intreaba speriate cine esti.

Cate un gand razlet de-al tau se asterne zgomotos peste linistea satului. Un caine latra solemn in departare. Isi face datoria. Pazeste Vesnicia. Bine ai venit…lasa totul in urma si hai….deschide-ti ochii, sufletul, simturile si vino cu mine intr-o lume de basm!

RÂUL

Un râu aluneca molcom in dreapta. Uite-te cu atentie….Vezi copilasii aceia frumosi umbland in picioarele goale prin apa? Ii vezi cum se uita in jos, in apa si cauta cu infrigurare ceva? Pandesc sa inhațe pesti. Vezi o fetița incruntata, cu respiratia aproape taiata? Iata… un pusti obraznic se repede la piciorul ei si il inhata glumind: “Uite țoața “. Reuseste s-o sperie. Rad amandoi in hohote, dar redevin curand seriosi…au treaba….se pierd in adancuri ca si cum viata in sine ar depinde de pestele ce urmeaza sa apara. Sunt chiar eu, copil….am iesit cu ceialalti copii la pescuit de țoațe..sau mai degraba la vanat de țoațe …. Nici pana azi nu stiu cum arata o țoața, nu stiu ce fel de peste ar putea fi, nu am reusit sa prind una niciodata…insa nu voi putea uita niciodata ziua aceea. Atata concentrare, atata atentie, atata pânda…putine momentele in care am mai fost atat de Aici si Acum ca atunci….

Priveste curgerea râului. De zeci de ani aluneca la fel de molcom si impasibil. E atat de bine sa vezi ca unele lucruri nu se schimba niciodata…

LA SCĂLDAT…

Dar ce e cu galagia asta ce vine din susul râului? Sa mergem….puzderie de copii laolalta, aproape goi, se scalda: sar in apa, inoata, se balacesc, se scufunda, se gadila, se fugaresc, clipocesc, se stropesc, se bat, râd, plang, se joaca, tipa cat ii tin glascioarele….sunt de toate varstele, de toata culorile si au toate tipurile de personalitati posibile. Baieti teribilisti, exhibitionisti sau in banca lor… fetite rusinoase…sau mai indraznete… Idile, flirturi, certuri sau, pur si simplu, joaca. Da, sunt si eu acolo….e chiar una dintre cele mai frumoase zile ale copilariei mele. Da, ziua aceea in care ma balaceam fara griji langa copiii de tigani fara sa imi pese de nimic. Simti o adiere de iubire? de fericire simpla si totala? E ca atunci cand trece un inger si te loveste cu aripa….Simti, nu? Ce frumos, nu-i asa?

Si totusi unele lucruri se schimba…nu se mai aud chicoteli…acum e liniste….râul e singur….Atat de singur. Si trist. Copiii au crescut… au plecat la oras….

Doar el a ramas la fel…aluneca molcom …Vine de nicaieri…sau poate de oriunde…Catre oriunde….sau catre nicaieri…

DEALUL, CIOBANUL, VEŞNICIA

Un deal in stanga. Oi imprastiate …Sunete rasfirate de talangi. Cate un latrat stingher in departare. Vantul adie purtand mireasma de iarba proaspat cosita. Coasta e plina de margarete. Ici colo cate o viorea. Daca te vei urca in varful dealului ti se va taia respiratia cand vei vedea Tara Barsei la picioarele tale….si intreg satul, cu casute mici si ingrijite….Iata si turla bisericii…Scoala… Apus de soare pe deal …. atat de plin de-un farmec sfant…

Departe, acolo la marginea padurii, vei vedea stana….Iata ciobanul. Linistit, tacut, puternic, inalt…Cu toiagul lui…Cu privirea lui pierduta in zare…Cu tainele din ochii lui…Cu secretele pe care le poarta …le stie de la tata…de la tatal tatalui sau..de la tatal tatalui tatalui sau…Le stie de la soare, de la luna, de la stele, de la vant, de la pamant, de la mioare…Si le va da mai departe…doar fiului sau.

De-ai sti cate stie….De-ai putea ghici tainele din ochii lui…Daca ai putea deslusi zambetul lui enigmatic….Daca ai putea vedea dincolo de incremenirea de Sfinx a trasaturilor lui….Daca ai putea intelege detasarea lui calma….Daca ai putea vedea in inima lui ce rade de moarte….Daca ai putea intrezari fiinta lui ce se casatoreste in fiecare zi cu cerul….Stii? Nu pare, dar acest cioban stapaneste timpul…si spatiul…si viata… si moartea….si rasul…si plansul…si mioara…..si padurea….Desi pare atat de simplu….e pastrator al secretelor de veacuri ale neamului…Il vei vedea mereu aici, parca e acelasi de veacuri…neclintit in pozitia lui, rezemat in toiag …sau intins in iarba, inconjurat de cainii credinciosi….Ciobanul aceste e Etern‚ El e Esenta de Suflet Romanesc.

Cum il pazesc si cum il asculta cainii ciobanesti mari, albi….Sunt periculosi, sa stii…ne-au atacat odata…mama s-a aruncat ca o leoaica asupra mea….a deschis repede umbrela sa imi protejeze spatele…si-au infipt coltii in piciorul ei…ceilalti doi s-au luptat cu umbrela pana cand a venit ciobanul sa ne salveze…Il chema Gheorghita…Nu am sa uit niciodata cat de inalt si de cat de frumos era…ne-a dus in coliba lor…ne-a dat un pahar de apa rece…probabil din cauza socului nu ma puteam gandi decat la cat de pofta mi-era de o bucata din branza uimitor de alba ce se zarea intr-un colt al colibei lor….

Dar sa ii lasam pe ciobani si pe cainii lor credinciosi in tabloul lor etern….Hai inapoi in varful dealului de unde se vede pana departe, pana hat departe…in Bucegi…..Tara Barsei freamata la picioarele tale…..Flori ce danseaza in bataia vantului de seara… miros imbatator de iarba …in departare se aud ciobanii cantand la fluier….Sa ne aruncam pe spate…sa privim in sus….suntem liberi….nu avem trecut, nu avem viitor, nici nu mai stim cine suntem…si nici nu mai conteaza…nu avem decat clipa de Acum…si Liniste …si Vesnicie.

CARUL CU BOI

Din nou pe drumul prafuit….Inaintezi pe langa padurea din stanga. Cand eram copil stateam intinsa in carul cu fan cand ne intorceam de la camp. Ca si acum imi vad bunicii asezati in fata, nemiscati, tacuti, drepti. Carul tras de boi inainteaza incet. Deasupra ochilor mei se perinda incet crengile copacilor…se imbratiseaza dragastoase …se intind indraznete spre cer….sau atarna pur si simplu lenese si indiferente. Frunze verzi stralucind in bataia soarelui. Ca niste licurici. Carul aluneca usor. Domol. Fanul miroase imbatator. E atat de moale sub mine. O ganganie ma gadila usor. Nici o adiere. Liniste. Toata lumea e a mea. Inchid ochi si retraiesc abandonul de-atunci. Cu cata pofta ma abandonam Vesniciei….

CĂSUŢA CU MUŞCATE

Esti pe acelasi drum prafuit. In stanga o casuta. Varuita in albastru. Ce ferestre mici, perdelute albe, curate, frumos brodate. Un model cu pasari si flori. O muscata la fereastra. O batranica sta ingandurata pe prispa. Priveste in zare. Se intreaba ce-i fac copiii. Sunt plecati. Departe. Atat de departe. Prea departe. Singuri printre straini. Sunt ani de cand nu i-a vazut. Vor trece poate ani pana ii va vedea. O tot cheama acolo…la ei… Dar cum ar putea sa isi lase ea casuta? Si pamantul? Si stramosii? Si biserica? Si sa plece in lumea larga? Sa moara printre straini? Adoarme plangand amarnic in fiecare seara cu gandul ca poate a doua zi nu se va mai trezi. Hainele de inmormantare sunt pregatite cu grija. La indemana. Si lumanarile. Si prosoapele. Si toate cele de trebuinta. Isi mai sterge o lacrima. Dorul o chinuie. Atata vrea….sa nu moara pana nu apuca sa isi vada nepotii. Se roaga neincetat, cu lacrimi fierbinti, sa o tina Dumnezeu in viata pana va apuca ziua aceea fericita in care ii va vedea navalindu-i pe poarta. Sa ii vada alergand prin curte, zburdand prin gradina, chinuind pisica, rupand muscatele si mancand cu pofta placinta cu mere pe care le-o va pregati. Cu atata iubire. Isi face cruce. Una singura. La Dumnezeu nu insisti. Faca-se voia Lui! isi indreapta naframa si incepe sa arunce graunte puilor ce alearga bezmetici prin curte. O mâța tarcata i se gudura pe langa galosi. Un mar batran ca ea se apleaca dincolo de gard.

Hai, ia un mar. Nu mai gasesti mere atat de gustoase in toata lumea. Ce daca-s mici….

Si uite asa inaintezi incet incet spre o alta realitate. Te mai apropii putin de sufletul tau. De adancurile lui. Simti liniste. Cu fiecare pas pe care il faci lasi in urma tot ce mai ieri iti parea atat de important. Aici parca nu mai conteaza. Secundele trec greu.Totul pare incremenit. Vantul fosneste. Tainic. Printre copaci. Cateva pasari. Se intreaba. Speriate. Cine esti.

Totul parca iti vorbeste. Nu intelegi nimic din ce ti se spune. Dar simti ca ti se dezvaluie taine la fiecare rasuflare. Mai fa cativa pasi. Cata bogatie te asteapta in aceasta lume. Deja esti redus la tacere. Esti coplesit. Desi de-abia ai pasit in ea. Dar e atat de diferita de tot ce stiai.

Bine ai venit in satul bunicilor mei. Satul copilariei. Casa sufletului meu. Esti pe ulita pe care sufletul meu se simte cel mai Acasa din toata lumea. Cand eram copil mi se parea ca dupa acest sat nu mai poate fi nimic. Mi se parea ca aici se termina lumea….

LA CAMP

In mijlocul campului, un taran singur. Singur cu pamantul lui iubit. Il munceste in tacere. E inalt, bine facut, ars de soare, impunator cu ia lui alba. Poarta palaria mostenita de la tata. Sta drept . Atat de drept. Neclintit. Priveste in zare. Cat vezi cu ochii e pamantul lui, mostenit din neam in neam. Muncit de tata, de moşul lui, de moşul mosului lui…parca de cand e lumea. De mic copil se trezeste dis de dimineata sa isi munceasca pamantul. De zeci de ani se culca in fiecare seara cu gandul la pamant. Totul in viata lui e legat de aceasta bucata de pamant. Cate seminte nu a asezat cu speranta, cate roade nu a cules cu truda, cate griji, cata munca, cat suflet ascunde aceasta bucata de pamant. Viata lui si a alor lui. Continua sa il munceasaca asiduu. Sudoarea il aluneca de-a lungul fruntii…isi duce mainile batatorite de munca la frunte pentru a o sterge….Se uita la soare. E ora mesei. Se retrage la marginea drumului, la umbra unui copac… O bucata de slanina…o ceapa rosie… zemoasa…branza …o rosie…painea de cartofi….O liniste apasatoare….Doar o musca ce ii da tarcoale…Zapuseala…..la cativa pasi zarva… Niste ciori ….Trece un car… “Cine-o fi….Ah, e Nelu al lui Virgil…din Deal….oare nu s-o mai insura? Vrednic baiat….Si chipes. De i-ar da Dumnezeu noroc de-o fata vrednica si buna la suflet…. ” Mai sta putin. Oboseala dulce. Se ridica si continua sa faca ce a facut toata viata. Ce au facut si ai lui. De milenii. Continua sa munceasca pamantul.

Un tablou aparent simplu. Pare ca toate zilele ar fi la fel. Cat de mult mai mult inseamna insa legatura taranului cu pamantul lui. Cate se ascund intr-o mana de pamant. Cate ti-ar povesti glasul pamantului daca ai sta sa il asculti…..

Mangaiere. Alinare. Simt de proprietate. Apartenenta. Identitate. Familie. Respect. Radacini. Istorie. Trecut. Prezent. Viitor. Abandon. Dependenta. Chemare. Dor. Nevoie. Tristeti. Bucurii. Copilarie. Batranatete. Foame. Sete. Sperante. Hrana. Iubire. Amar. Lacrimi. Sudoare. Strabuni. Urmasi. Tara. Sange. Suflet. Singuratate. Dumnezeu. Leagan. Hora. Doina. Jale. Rugaciune. Regrete. Vise. Morti. Lupta. Temeri. Idealur. Libertate. Revolta. Suferinta. Bogatie. Belsug. Saracie. Restriste. Esenta. Ideal. Plloi. Soare. Vant. Pasari. Zapada. Primaveri. Secete. Credinta. Nadejde, Jertfa….Toate astea sunt adunate intr-un pumn de pamant. Toate astea strabat pana la tine din glasul pamantului.

Ingenuncheaza. Apleaca-ti urechea si asculta ce iti sopteste. Ai uitat, stiu. Nu mai stii ce inseamna sa il asculti …sa il intelegi…Dar nu uita, el e aici de mii de ani…si va mai fi ….si candva va purta poate si glasul tau in el…odata cu visele, sperantele si regretele tale….printre regrete va fi si acela ca nu ai stiut sa asculti ce e important…Asa ca invata de-acum…sa il asculti…

Cate te va invata, el, pamantul …Acelasi pamant din care ai venit . Acelasi pamant in care te vei intoarce. CASA BUNICILOR Prispa….

Patul meu de langa fereastra…

Noaptea adormeam cu stelele licarind deasupra mea…le lasam in grija visele si grijile mele si ma lasam purtata de promisiunile sclipirilor lor….ma chemau departe, in zbor printre galaxii….cum imi intindeau mana si ma invatau sa alunec dincolo de timp si de spatiu, sa fiu praf de stele si sa imi ostoiesc dorul de cer….As vrea sa mai stiu sa le ascult si acum….si sa ma pot abandona lor…sa mai stiu sa le urmez….

Dimineata ma trezea padurea. Se pravalea peste mine, strigand din toata fiinta ei sa ma trezesc si sa ma bucur de viata…..Pasarile parca innebuneau. Se auzea glasul bunicilor sporovaind dincolo.

Revad camera dinspre strada…simt mirosul ei de vechi…..aici se intra atat de rar….fiecare lucru este intepenit la locul lui…acelasi loc de zeci de ani…Lada mare de lemn plin de carii…perdelele albe, cu broderii…se vede strada….trece un car….totul se umple de praf….stergare vechi…Chipuri iti zambesc ingalbenite din fotografii….strabunici, bunici, frati, surori, nepoti….cateva mere puse pe dulap….un stergar vechi…

Ma intorc in bucatarie, langa soba…. Canuța mea rosie…..ciobita…E canuța din care beau lapte proaspat muls…lapte proaspat muls, cu multa spuma…..

Canuța mea rosie, ciobita, plina de lapte – imaginea cea mai clara a copilariei …..Inchid ochii si simt cu toata fiinta mea apusul de soare, revad vacile intorcandu-se de la pascut, drumul plin de praf, sunetul tanguitor al talangilor, cainii latrand, cate o vaca mugind la poarta sa i se deschida…Cum stiu ele drumul spre casa….mirosul de fan proaspat cosit, agitatia muscatelor de pe pridvor, tacerea fantanii veghind nemiscata din coltul curtii, luminile care se aprind clipocind incet in sat, galeata alba plina de lapte proaspat……

Apare incet luna….stele…multe, multe stele…cer limpede cum nu vei vedea niciodata la oras…..

Stau pe prispa, cu cana mea rosie, ciobita, plina de lapte proaspat muls, cu spuma…Privesc padurea ce danseaza in vantul caldut de seara…Bradul inalt de la poarta se rasfata in vant…strajer sobru ce imi face cateodata cu ochiul….Strugurii negri din vie, mici, zemosi si aromati se rasfata si ei pregatindu-se de culcare…Ce miros curat, proaspat, puternic …de bucurie.

Mai vrei ceva? Nu cred. Ai Totul. In Clipa Asta Ai Totul!

BUNICA

Chipul bunicii…despletita seara in fata icoanei…rugaciunea ei soptita…credinta ei nestramutata…ochelarii ce i se abureau atat de des….ochii albastri…zambetul trist si lacrima ce-i aparea prea des in coltul ochilor….Fata arsa de soare….mainile muncite…Palaria mare de paie…buzele inasprite de suferinta….blandetea si bunatatea din ochii ei…tristetea …..smerenia… oboseala ei seara cand se aseza pe scari pentru cateva clipe de povesti cu mine….

Bunica vitrega…si totusi, ce mult m-a iubit…Imi amintesc cum ma gatea cu rochitele cele mai frumoase si ce mandra era cand toata lumea o oprea sa o intrebe cine e gandacelul cel frumos….povestile din tinerereta ei…ciondanelile cu bunicul….cum imi lua apararea cand el ma certa …confesiunile pe care i le faceam despre baietii ce-mi dadeau tarcoale…ce ii placeau povestile mele, era ca si cum dragostea se intorsese pe ulita ei….parca isi retraia alaturi de mine toata tineretea ..cosițele ei acum albe imi sopteau cat fusese de frumoasa…ochii ei albastrii surazatori imi sopteau cat era de buna.

BUNICUL Inalt, semeț, drept si neimblanzit. Sunt “baiata ” lui. Are maini aspre, muncite, dure, arse de soare. Privirea ferma. Duritatea din glasul lui te intimideaza. Iubirea din privirea lui te poate topi. Ochi inrositi de lacrimi cand plec. Zambet si fata atat de luminoase cand vin. Chibzuinta. Cumpatare. Intelepciune de taran cu raspunsuri ce ascund in cuvinte simple toate tainele universului. Amintirile lui de flacau cu multe oi si multe mandre. Temeri pentru viitor. Ce se va alege de casa? si de pamantul atat de drag?

Inchid ochii si il vad in fata ochilor. Atat de clar. El cu oile. El cosind. El mergand semet pe biciclceta zeci de kilometri fara sa oboseasca. El stand drept in poarta si facandu-ne cu mana la plecare. El scotand apa din fantana. El culegand mere sau prune. El lacrimand de singuratate, de urat, de teama si de griji pentru pamantul lui. Chipul lui privind peste gard, in josul strazii.

Felul in care vorbeste cu vantul, cu pasarile, cu animalele…si , mai ales, cu pamantul…

“-Băiată, să iubesti pamantul. ” “-Da, moşul meu drag, il iubesc, ca pe sufletul meu. Iti promit! ” SATUL

Magazinul satului…inghetata la cornet…painea mare de cartofi…Hora de duminica… Prima tigara furata in coltul caminului cultural…Ploaia ce inunda satul si aerul proaspat de dupa…Scoala… Spalatul rufelor la rau… Bisericuta veche de doua sute de ani… Sfintele Pasti… Inmormantarile. Gustul colivei. Bocitoarele. Nuntile. De trei zile. Dupa amieze calde de vara in care totul e nemiscat. Linistea. Drumul pustiu. Teama de ursi. Miliardele de stele. Luna plina peste deal. Iarna. Sania. Derdelusul…. Focul trosnind in soba. Casa parasita cu fantome. Batranicile asezate la vorba pe bancute in fata portii. Desculta pe pamantul proaspat arat. Modelele de pe covoarele tesute de bunica. Biletele de dragoste de la portita. Perdeaua alba. Cana rosie. Laptele proaspat muls. Gustul de banza proaspata. Mirosul carnii la borcan prajite in ceaunul bunicului. Bulzul de mamaliga cu branza de burduf. Care se intinde. Odaia de la strada. Bicicleta bunicului. Fantana. Padurea. Vantul. Campul. Dealul. Raul. Bunicul ce imi face cu mana in poarta. Bunica ce lacrimeaza pe prispa. Troita cu chipul lui Iiisus. Crucea. Copilaria. Sufletul meu.

Bine ai venit in satul bunicilor mei. Satul copilariei. Casa sufletului meu. Esti pe ulita pe care sufletul meu se simte cel mai Acasa din toata lumea. Cand eram copil mi se parea ca dupa acest sat nu mai poate fi nimic. Mi se parea ca aici se termina lumea. Acum am crescut. Dar realizez ca am avut intotdeauna dreptate. Lumea chiar incepe si chiar se sfarseste Aici -pe ulita copilariei mele. Si eu odata cu ea.

“-Băiată, sa iubesti pamantul… ” “-Da, moşul meu drag, il iubesc…ca pe sufletul meu…iti promit! ”

Postări recente