Zambiti, va rog!

Măriucăi ii place sa rada. Rade mult, uneori chiar in hohote. Surade aproape tot timpul. Isi stramba nasucul cand o privesti sau ii vorbesti razand si iti surade inapoi cu atata bucurie in ochii jucausi incat iti umple si tie parca inima de pofta si de dragul ei de viata.

Trecatorii ii zambesc. Pe strada, in aeroport, in mijloacele de transport in comun, in magazine...se opresc uneori si ii vorbesc, iar ea le raspunde cu rasul acela copilaresc ce ii face atat de fericiti incat parca pleaca mai tineri cu zece ani.

A inceput sa ii placa. A inceput sa caute ea prima privirile trecatorilor, sa le zambeasca ea, sa incerce sa ii atraga ea cumva in lumea aia a ei unde e doar bucurie. Ei o vad si ii raspund repede cu zambet si cu tot felul de cuvinte frumoase care o incanta de nu mai poate :)

In zilele trecute insa un domn posac si absorbit de muzica din castile lui s-a asezat langa noi fara sa arunce nici macar o privire in caruciorul de langa el. Ea il studia cu atentie, privindu-l fix si zambindu-i. In mod normal, orice alt om ar fi vazut-o si i-ar fi zambit inapoi in urmatoarele minute. El nu. Era primul om care nu o vedea, oricat de mult s-ar fi straduit ea sa ii atraga atentia, desi intorsese privirea oarecum in directia ei.

Privea usor nedumerita, cand la el, cand la mine, din nou la el, zambind, din nou la mine nedumerita ca lumea celor mari e astazi atat de goala de zambet. Nu intelegea ce a gresit. Dar nu a renuntat. L-a privit minute in sir pana cand barbatul a indreptat in sfarsit privirea spre ea, a tresarit parca uimit vazandu-i zambetul acela stirb, bucuros si plin de atata dragoste fara de cauza, s-a odihnit pentru cateva clipe in ochii ei stralucind de-o fericire fara de nume si fara de motiv, s-a speriat parca de atata tandrete nascuta pe neasteptate asa, din senin, si m-a privit usor fastacit. Si-a intors insa repede din nou privirea si sufletul spre copila ce il trezise parca dintr-un vis trist si searbad, fara de bucurie. S-a intors repede, sa isi mai adape sufletul in surasul asta atat de inedit...si acum parea si el cu zece ani mai tanar...

Zambiti, va rog. Zambiti tot timpul. Si priviti mereu cu atentie in jur. Cine stie de cate ori nu ne intristam viata ce ne priveste tacuta de langa noi, zambind stirb cu chip de copil, plina de atata bucurie, de atata dragoste fara de cauza, de atata fericire fara de nume si fara de motiv... Si poate toate astea pleaca pana la urma, triste ca nu au primit raspuns...Si ne miram apoi ca nu ne mai zambeste viata inapoi...

Zambiti, va rog. Zambiti tot timpul. Si priviti mereu cu atentie in jur. Poate ca un copil zambindu-va stirb, cu toata gura, cu toata inimioara intinsa spre Dumneavoastra va crede altfel ca lumea asta e saraca de zambet...si va zambi si el din ce in ce mai putin, pentru ca nu a primit candva raspuns...

Zambiti va rog. Zambiti tot timpul...Poate ca asta e primul pas, atat de simplu, spre o lume mai buna...

Postări recente
Archive
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
Search By Tags