Îngerii nu rămân niciodată datori...


EL cumpăra flori pe care nu i le dăruia niciodată."Lasă, Îngerul ei le-a primit". În fiecare seară îi spunea cât de mult o iubeşte. În gând. Ştia că Îngerul ei îl aude. Îi făcea în taină daruri, surprize, bucurii, care păreau venite de nicăieri. Fără ca ea să ştie că erau de la el. Însă Îngerul ei ştia ‒ iar lui îi era suficient. Mângâia vântul şi îl ruga să îi poarte mângâierea până la chipul ei. Ea surâdea atunci, fără să ştie de ce. Îngerul ei surâdea şi el. Dar el ştia... De ce... Ea scria scrisori pe care nu le trimitea niciodată ‒ "Lasă, le citeşte Îngerul lui..." Îi aşeza şuviţele rebele cu grijă, îl cuprindea cu iubire şi îl săruta uşor. Cu inima. Nimeni nu vedea. Nici chiar el. Şi nimeni nu ştia taina surâsului ei. Zâmbea pentru că ştia că Îngerul lui a simţit... Uneori, când ploua, inima ei plângea şi ea, odată cu cerul. Şi nu era nimeni lângă ea să-i şteargă lacrimile. Şi totuşi dispăreau ca sub o mângâiere de taină. Era Îngerul lui. Venit, în taină, să o aline. Săruta vântul şi îl ruga să îi poarte sărutul până la inima lui. Şi atunci el zâmbea, fără să ştie de ce, lăsându-şi chipul mângâiat de adierea venită ca din senin. Îngerul lui zâmbea şi el. Dar el ştia. De ce... Lumea vedea în ei doar nişte străini, ciudaţi, singuratici, îndepărtaţi, care uneori făceau lucruri ciudate, care păreau zadarnice. Mai ales în seri când vântul cald de primăvară adia şoptind parcă vreun cântec vechi de dragoste. Un cântec straniu, ca din alte timpuri... Lumea vedea în ei doar trecători străini, grăbiţi, nepăsători. Dar care surâdeau uneori misterios, făcând câteodată tot felul de lucruri tainice, de neînţeles, fără graba lor obişnuită. Lucruri inutile care, aparent, nu duceau nicăieri. Lumea vedea în ei doar nişte necunoscuţi care păreau reci. Însă lumea nu ştia că inimile lor ardeau. Că ele dăruiau şi se dăruiau neîncetat, în taină, Îngerului celuilalt. Uneori, cel mai des, fără să primească nimic înapoi. Nici nu voiau. Se bucurau să dăruiască, pur şi simplu. Erau fericiţi să ştie că Îngerul celuilalt zâmbeşte. Se jertfeau zi de zi, arzând pe altarul unei iubiri ştiute doar de Îngerii lor. Seara, din inimile lor se înălţa spre cer rugăciunea unei iubiri curate. Adormeau cu zâmbetul pe buze. Fără să ştie de ce. Şi cerul zâmbea înapoi, cu surâs de îngeri. Dar cerul ştia de ce. Cerul ştia un adevăr pe care lumea nu îl ştia, dar pe care inima unor muritori, iată, îl poate uneori afla... Că Îngerii nu rămân niciodată datori! "Floarea din Asfalt"- Alexandra Svet

Postări recente
Archive
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
Search By Tags