CINE SUNT?


Iată cine sunt. Ia românească. Steinhardt, Jurnalul Fericirii. Metaniile de la mănăstiri. Crucea Sfântă de la Ierusalim. Crucea de la Sfânta Varvara (Sfânta cea mai iubită). Ray Ban. Geanta din Ecuador. O bucată de material neagră pe care o port deasupra pantalonului când merg la biserică. Mi-a dăruit-o un prieten, fost stripper, când trebuia să intrăm într-o biserică, iar eu eram în pantaloni scurţi. Era un accesoriu din costumele din show-ul lor. De fapt, o bucată de material de care trebuia să scape la un moment dat în timpul show-ului. Ei bine, a scăpat. De tot. De când mi-a dat-o mie, am îngenuncheat cu ea prin zeci de biserici şi mănăstiri. (Iată cum lucrează Dumnezeu! Aşa se întâmplă şi cu sufletele oamenilor. De la striptease la metanii. Slavă Domnului!). O floare în păr, dăruită de prietena mea. Cel mai frumos accesoriu. Primăvara în inimă. Sufletul verde. Lumina pe chip ‒ de la Sfânta Liturghie. Bucurie. Inima preaplină de câte port în ea: oameni dragi, locuri din toată lumea care au păstrat bucăţi din sufletul meu ‒ sau mi le-au dat înapoi? ‒ străbuni, vii, morţi, nenăscuţi, sfinţi, îngeri, eroi, modele, scriitori, poeţi, vise, iubiri, prieteni fără de care n-aş fi eu. Aripi nevăzute. Care mă îndeamnă să zbor. Aripi puternice. Care mă adăpostesc. Ochi îndreptaţi spre o ţintă pe care o văd doar eu. Doar uneori. O ştie doar Dumnezeu. Versuri care îmi gâdilă degetele, aşteptând să fie aşternute pe hârtie. Vise neîmplinite care nu îmi dau pace. Da, ele sunt scânteile din ochi. Credinţă, nădejde, dor. Bătăi de inimă în ritm de doină. Codru, în sânge. Munte, brazi, coloana de infinit, uneori în trupul meu. Pe buze, cântece interzise. Pe obraji, curgând nevăzute, lacrimile prigoanei. La mâini, urmele de lanţuri purtate cândva de ai mei. Pe cer, soare, pe cerul inimii, soare, pe cerul ţării mele, un soare încă înlănţuit. Sub ochi, cearcăne vii de dureri încă neştiute, de strigăte de strigoi încă neliniştiţi, de plânsetul sufletelor curate încă prigonite, de lacrima "sângelui neamului meu curs prin şanţuri". Blândeţe în zâmbet... sunt tot ei, rostind uşor: "Să nu ne răzbunaţi!". Şi tot ei, în inima ce plânge neîncetat: "Dar nici să nu ne uitaţi...". O Iubire care mă învăluie mereu. Că o văd sau că nu o văd. Că o simt sau că nu o simt. Uneori, în clipe ca acestea, se simte, se aude, se vede mai mult decât oricând. În astfel de clipe-veacuri timpul se opreşte şi priveşte uimit Veşnicia. Lumea tace, întunericul tace, îndoiala tace. Şi răul tace. E linişte în inimi. Vorbeşte numai Iubirea. În aceeaşi Tăcere în care a-nviat. În astfel de clipe, poţi vedea, simţi, auzi biruinţa. Aici să te-ntorci când ţi-e frig. Aici să revii, când eşti risipită. Acasă. La sufletul tău de crin." Alexandra Svet - "Floarea din asfalt"

Postări recente
Archive
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
Search By Tags