Atlas


Azi-dimineaţă, am trecut pe lângă o fetiţă care stătea pe o bancă în parc. Şi, pentru o clipă, mi s-a părut că, aşa micuţă cum era, fetiţa ţinea pe braţele ei cerul întreg. Să nu cadă peste noi. Mi s-a părut? Sau nu? La ora aceea, atât de devreme, când oamenii alergau grăbiţi dintr-o parte în alta a oraşului, claxonând, înjurând, călcând pe cadavre în goana lor nebună spre următorul ţel, fetiţa era singura care îşi amintise să îi mulţumească lui Dumnezeu pentru răsăritul de vis, pentru cântecul păsărilor, pentru parfumul crinilor. Poate că Atlas nu era totuşi un uriaş, ci, pur şi simplu, un om care ştia, cu adevărat să se roage... Azi-dimineaţă, l-am văzut cred, de la depărtare, pe Atlas. Şi nu, nu era un uriaş. Era un înger mic, blond, cu ochi albaştri şi cu codiţe, ţinând cu mânuţe firave cerul întreg să nu se prăvălească asupra noastră, rostind cu glas şoptit, cu ochişorii în lacrimi: "Îţi mulţumim, Doamne!". "Floarea din asfalt" - Alexandra Svet

Postări recente
Archive
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
Search By Tags