top of page

Brancoveanu nu a murit degeaba...


Valencia. Dimineata zilei de 6 ianuarie, ziua Botezului Domnului. E mare sarbatoare acasa. Biserica Romaneasca de aici e plina. Dupa o noapte in care copii si parinti s-au culcat cu totii tarziu, pentru ca aici se sarbatoreste Noaptea Regilor Magi- cei care le aduc cadouri copiilor, probabil una dintre cele mai iubite, importante si asteptate sarbatori ale anului- iata ca, totusi, dis-de-dimineata toti acesti fii, nepoti, stranepoti si stra-stranepoti de romani cu frica de Dumnezeu din toate colturile tarii fac ceea ce au invatat de la ai lor din neam in neam. Isi iau pruncii, ii imbraca frumos si ii aduc la biserica sa ii impartaseasca si sa ia aghiazma cea mare pentru tot anul ce va veni.

Un oras pustiu in care toata lumea doarme, pierduta intr-o mare de cadouri.

O biserica plina de inimi treze care isi rostesc cuminti rugaciunea intr-un singur glas...inimi ce bat romaneste- ce daca departe de casa?...

O biserica mare plina de inimi romanesti care, desi departe, desi intr-o lume din ce in ce mai orbita de valori pamantesti, nu au aruncat la gunoi ceea le-au lasat ai lor, din neam in neam, cu pret de sange, ca fiind comoara cea mai de pret: prietenia cu Dumnezeu!

Plec zambind tainic. Brancoveanu si ai sai copii nu au murit degeaba.

Postări recente
Archive
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
Search By Tags
bottom of page