Drumul sau Destinatia?

Santiago de Compostella. In fata Catedralei. Inteleg mai bine decat oricand ca e mult mai important drumul decat destinatia. Sau, cat de important e drumul pentru cat de mult te bucuri de destinatie. Si pentru cat intelegi din ea...Peste tot in jurul meu sunt pelerini care au mers cate 20 sau 30 de km pe zi, pe jos, timp de aproape o luna de zile, pe urmele Apostolului Iacob, pentru a ajunge aici. Sunt rupti de oboseala, au picioarele umflate, isi arunca bocancii si se trantesc epuizati pe jos. Unii plang, altii zambesc parca beti de fericire, altii isi imbratiseaza noii prieteni pe care si i-au facut pe drum, altii se aseaza tacuti si stau nemiscati, ca niste statui, revazand tot drumul pe care l-au parcurs cu imaginea Catedralei in fata ochilor, tinta nevazuta ce le-a dat taria sa mai faca un pas... Si inca un pas, cand nu mai puteau...iar acum, iata!, sunt in fata ei, rapusi de oboseala... Dar au reusit! Multi fac drumul acesta pentru a se purifica - se spune ca le sunt sterse toate pacatele in urma acestui pelerinaj, odata ce au intrat in catedrala si s-au si spovedit... Altii il fac, pur si simplu de dragul provocarii si pentru a-si depasi limitele. Nu stiu nici daca le sunt iertate pacatele, nici daca faptul ca au terminat cu bine maratonul acesta ii face sa se simta altfel... Ce stiu insa este ca pentru fiecare din ei intrarea in Catedrala- fiecare pas catre ea- inseamna mult mai mult decat pentru mine, care am ajuns aici cu masina, am dormit pe drum si am ajuns aici dupa o masa copioasa... Ma bucur si eu, normal, insa bucuria lor este cu mult mai mare. Este atat de ... Altfel. Si am un sentiment ciudat ca ... Am trisat. Ca m-am trisat. Intram cu totii. Si eu, si ei... Insa pasind spre Sfantul Apostol Iacob imi pun o singura dorinta- la marele sfarsit sa nu ajung la fel...