Ingerii nu raman niciodata datori!

EL cumpara flori pe care nu i le daruia niciodata." Lasa, Ingerul ei le-a primit" In fiecare seara ii spunea cat de mult o iubeste. In gand. Stia ca Ingerul ei il aude.. Ii facea in taina daruri, surprize, bucurii, ce pareau venite de nicaieri. Fara ca ea sa stie ca erau de la el. Insa Ingerul ei stia - iar lui ii era suficient. Mangaia vantul si il ruga sa ii poarte mangaierea pana la chipul ei. Ea suradea atunci, fara sa stie de ce. Ingerul ei suradea si el. Dar el stia...De ce... EA scria scrisori pe care nu le trimitea niciodata - " Lasa, le citeste Ingerul lui..." Ii aseza suvitele rebele cu grija, il cuprindea cu iubire si il saruta usor. Cu inima. Nimeni nu vedea. Nici chiar el. Si nimeni nu stia taina surasului ei. Zambea pentru ca stia ca Ingerul lui a simtit... Uneori, cand ploua, inima ei plangea si ea, odata cu cerul. Si nu era nimeni langa ea sa-i stearga lacrimile. Si totusi dispareau ca sub o mangaiere de taina. Era Ingerul lui. Venit, in taina, sa o aline. Saruta vantul si il ruga sa ii poarte sarutul pana la inima lui. Si atunci el zambea, fara sa stie de ce, lasandu-si chipul mangaiat de adierea venita ca din senin. Ingerul lui zambea si el. Dar el stia. De ce... Lumea vedea in ei doar niste straini, ciudati, singuratici, indepartati, care uneori faceau lucruri ciudate, ce pareau zadarnice. Mai ales in seri cand vantul cald de primavara adia soptind parca vreun cantec vechi de dragoste. Un cantec straniu, ca din alte timpuri... Lumea vedea in ei doar trecatori straini, grabiti, nepasatori. Dar care suradeau uneori misterios, facand cateodata tot felul de lucruri tainice, de neinteles, fara graba lor obisnuita. Lucruri inutile care, aparent, nu duceau nicaieri. Lumea vedea in ei doar niste necunoscuti ce pareau reci. Insa lumea nu stia ca inimile lor ardeau. Ca ele daruiau si se daruiau neincetat, in taina, Ingerului celuilalt. Uneori, cel mai des, fara sa primeasca nimic inapoi. Nici nu vroiau. Se bucurau sa daruiasca,pur si simplu. Erau fericiti sa stie ca Ingerul celuilalt zambeste. Se jertfeau zi de zi, arzand pe altarul unei iubiri stiute doar de Ingerii lor. Seara, din inimile lor se inalta spre cer rugaciunea unei iubiri curate. Adormeau cu zambetul pe buze. Fara sa stie de ce. Si cerul zambea inapoi, cu suras de ingeri. Dar cerul stia de ce. Cerul stia un adevar pe care lumea nu il stia, dar pe care inima unor muritori, iata, il poate uneori afla... Ca Ingerii nu raman niciodata datori!