Pedeapsa pe care nu am uitat-o niciodata


Facusem nu stiu ce traznaie. Mare, mare de tot. Meritam din plin o bataie. Stiu ca m-a certat, m-a certat bine de tot si a iesit din camera. Ma facusem mica si asteptam cu inima cat un purice sa se intoarca. Daca s-ar fi intors cu o curea nu m-ar fi surprins. Si nici nu m-ar fi revoltat. De data asta chiar o facusem lata.

Cu toate astea s-a intors cu o canuta plina de bomboane. Asa cum facea in zilele noastre bune, cand se intorcea de la serviciu si venea sa ma rasfete in timp ce imi faceam temele. Stateam apoi de vorba si se bucura si el ca un copil de bucuria cu care imi savuram dulciurile.

S-a asezat pe canapea si m-a chemat langa el. Tremuram ca un caine batut si alungat si nu intelegeam de ce e totusi asa de bun cu mine, desi facusem o tampenie atat de mare. M-a privit cu atata duiosie si cu atat de multa bunatate incat mi-au tasnit pe loc suvoaie de lacrimi pe care nu le mai puteam nicicum stavili.

-Sa nu mai faci...

Mi-a spus bland si necajit si mi-a cuprins in brate trupsorul ce se zguduia de plans. Nicio cearta si nicio bataie nu m-ar fi putut face sa imi para atat de rau pentru prostia facuta. Cred ca niciodata in viata nu mi-a fost mai rusine! Si de putine ori mi-am dorit mai mult sa imi ispasesc cumva greseala, sa pot sa merit atata dragoste si bunatate...

Am primit atunci de la tata cea mai frumoasa lectie de crestinism.

Postări recente
Archive
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
Search By Tags