Colindă de departe


Dor de aerul tare, rece, care te taie când ieşi din casă. De troiene sau de fleşcăiala, nu contează. Mi-e la fel de dor. De fulgii mari care cad alene şi ţi se topesc încet pe faţă. De stelele alea multe, mari, clare, care să văd într-o noapte de iarnă acasă. Într-o noapte din-aia cu ger de crapa pietrele, îţi ard obrajii şi te simţi viu, viu, viu. Mi-e dor de paşii lui Maxy scârţâind prin zăpadă. De fumul ieşind din coşurile caselor, fumul ăla pe care nu omiteam să îl pictez niciodată când eram mică şi trebuia să pictăm "Iarna pe uliţa". De case în care se văd pomi de Crăciun sub care se ghicesc cadouri, de luminiţe pâlpâind bucuroase în noapte. Dor să merg la Bunicul şi să îl găsesc în faţa televizorului, cu foc în soba şi cu un castron de nuci în faţă. Să îi vorbesc tare că nu mă aude, să îmi zică "Ia, băiată, nişte mere", să îmi întindă nişte mere de-alea mici, roşii şi gustoase, să ies în grădină, printre troiene şi să mângâi copacii. Cum fac mereu. Şi să miroasă a iarna. Şi a linişte. Să spun că mi-e dor de colindele lui Hrusca e atât de cliseic, dar uite că îmi e dor de crăp. Şi nu ştiu de ce, ascultate afară din ţară nu sunt la fel. Nu-i mirosul ăla de iarnă afară, nu e harul ăla care învăluie totul în jur. Mi-e dor să văd copii îmbrăcaţi în costum naţional mergând de-a buşilea prin biserică şi în biserica să fie un pom mare de Crăciun şi să cânte copiii colinde după slujbă. Să aştept cu nerăbdare să ajungem acasă să mâncăm bunătăţi. Mi-e dor de sarmale, de cozonac şi de răcituri. Nu aş mânca, oricum nu mănânc niciodată, dar să fie făcute. Mama le face atât de bune... Mi-e tare tare dor de vin roşu fiert cu dragoste de tata. De lumânările de sărbătoare pe care le aprinde pe masă. Mi-e dor de fiecare curbă de pe Valea Prahovei, de fiecare stâncă de la Şinca Veche, de schitul mic şi liniştit şi de icoana Sfântului Nectarie care parcă îţi şopteşte cu dragoste-" Bine te-ai întors acasă". Mi-e dor de fiecare copac din pădurea copilăriei mele. Cum strălucesc ei în bătaia soarelui, ca nişte osteni frumos îmbrăcaţi în alb...Mi-e dor de derdeluşul copilăriei şi tare mi-e dor să mă dau cu sania. Sau măcar să văd copii făcând asta- dar nu înţeleg de ce nu mai există azi nici derdeluşul şi nici copii nu mai vezi bulgarindu-se afară cum ne bulgăream noi.... Mi-e dor de căsuţa aia ţărăneasca din Bucovina, veche de o sută de ani. Mi-e dor de Maramureş, de porţi mari, sculptate, de ţărani frumos îmbrăcaţi, cu obraji plesnind de sănătate...

Astăzi aş imbraca- o pe Mariuca în costum popular, i-aş pune opincuţe, o broboadă roşie cu flori, o bundiţa groasă şi-aş sui-o într-o sanie trasă de doi cai albi. Cu bundiţe şi ei. I-aş mângâia năsucul roşu, m-aş bucura să o văd cum râde ştirbă şi i-aş spune despre neamul meu frumos. Şi despre Domnul Iisus. I-aş cânta colinde în timp ce sania ne-ar duce, ne-ar tot duce...am lăsa în goana noastră câmpii, dealuri, munţi şi sate cuminţi, frumos împodobite de sărbătoare, asteaptand cu emoţie naşterea ce ne-a dăruit îndumnezeirea. Am ajunge poate acasă chiar în ajun să îi facem mamei bucurie...iar tata nu şi-ar mai vedea capul de treabă să nu ne lipsească nimic. I-aş arăta globurile mele de când eram copil, am pune împreună globul mov cu omul de zăpadă, preferatul meu de când eram mică. Ar veni Daniela şi Adriana cu copiii, îmbrăcaţi toţi în costumele lor frumoase, cu pieptarele lor pe care e desenat raiul, ne-ar cânta colinde învăţate din bătrâni şi am adormi apoi amândouă învăluite în bucuria Crăciunului acasă...

Sau poate că nu o să ajungem acasă în ajun. Poate că o să ne cântăm colindele altundeva, în cealaltă Românie risipită prin lume...alături de toţi cei ce plâng în pumn, că sunt şi anul acesta departe de casă....Poate că anul acesta vom face Crăciunul în cealaltă Românie, în rupta, trista, rătăcinda, flămanda Romanie de afară. Afară romanii plâng. Râd. Cântă colinde. Îşi botează copiii. Se cunună. Mor. Sunt unii, mulţi, care nici măcar morţi nu mai ajung acasă ca nu au rudele bani să îi aducă înapoi. Ce durere o fi în sufletele lor...

Poate că la ei ne va duce anul acesta sania... Poate că anul acesta trebuie să înţelegem cu adevărat ce înseamnă "dorul". Şi ce înseamnă dragostea de ţară. Căci parcă niciodată nu mi-am iubit mai mult ţara decât atunci când am fost într-o sanie trasă de doi căluţi albi, care nu mă duce acasă în ajun de Crăciun, cu Mariuca.

Primiţi cu colindul?

Postări recente
Archive
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
Search By Tags