Patriotismul e...cand plangi si nu te vede nimeni


Imi pare ca la fiecare 1 decembrie sarbatorit cu fast si pompa si fasole cu carnati, inteleg din ce in ce mai bine cuvintele Maestrului Tudor Gheorghe „Patriotismul nu-i brăţară sau papion sau pălărie. Să-l porţi sau nu. Să ţi se pară că-ţi vine sau nu-ţi vine, ţie. Te naşti cu el. Ţi-e-n datul sorţii. N-ai cum să-l lepezi de pe tine. Îl porţi ca pe-o cămaş-a morţii, nu-l cumperi de la curţi străine. Şi de vândut n-ai cum să-l vinzi. E un fel de suferinţă crestată dureros pe grinzi de suflet vechi şi de credinţă. "

Patriotismul nu e un accesoriu pe care il scoti din dulap o data pe an. De ziua nationala sau la vreun meci mai important de fotbal. Nu e un fular sau o caciula in trei culori, nu e o bentita tricolora, o bratara sau un tricou cu mesaj personalizat, pe care alegi sa le porti si pentru ca da bine, si pentru ca e cool, o data, de doua, sau de trei ori pe an. Sunt bune si astea, nu zic nu, dar unde e iubirea aia care doare? mila aia care iti rupe inima atunci cand te simti neputincios?dorul ala care rupe halci din sufletul tau cand esti departe si nu-ti mai trebuie nimic...de ti s-ar pune lumea la picioare ai spune doar "du-ma acasa". ...?Unde sunt lacrimile pe care le plangi atunci cand nu te vede nimeni? Si curajul de a spune "Romania, te iubesc" cand toata lumea da in ea cu pietre. Unde e taria de a o apara si atunci cand nu e cool sa o iubesti? Unde e puterea de a merge impotriva curentului gloatei care calca miseleste in picioare tot ce-are neamul tau mai sfant? Unde e indrazneala de-a te ridica in picioare cand ti se spune sa stai cuminte, de a vorbi cand ti se pune calusul in gura, de a spune "Nu, domnule" cand ti se vara pe gat toate porcariile, de a iti rosti cu voce tare adevarurile, scufundate in valuri de minciuna, chiar daca asta poate fi uneori considerata sinucidere curata? Unde e forta de a alege sa ramai, cand ai putea sa pleci? Sau sa ramai in rostul tau cel romanesc, in orice colt de lume-ai fi, cand ai putea sa lepezi tot? Unde e incapatanarea de a ingenunchia in fata lui Dumnezeu chiar si cand toti rad de tine? Sau te lovesc? Unde e marimea de suflet care sa te faca sa renunti la vreun bine de-al tau, fie el mic sau mare, ca sa mai pui o caramida la binele neamului? Unde e intelepciunea de a te uita la istoria neamului tau, sa iei ce e bun si sa platesti si tu pentru ce-a fost mai rau, cerand iertare si sa nu se mai intample-n veci? Unde sunt lacrimile si florile pentru mortii stiuti si nestiuti, unde sunt lumanarile aprinse si cantecele pentru eroi, unde sunt laudele si multumirile pentru jertfele lor? Unde sunt mainile intinse catre cei ce vin si jertfele noastre cu care sa udam la randul nostru semintele? Pe care tot noi ar fi trebuit sa le sadim? Unde sunt mainile care ingrijesc cu sfintenie mostenirea primita, straduindu-se sa o dea neatinsa mai departe? Unde sunt ochii inlacrimati ce cauta neobositi taine si comori ascunse bine de strabuni, sa nu poata fi gasite decat de cei cu inima curata? Unde e nebunia de a lupta, chiar si singur, pentru Dumnezeu si neamul nostru? Unde e bucuria de neinteles pe care o simti cand ti se da sansa sa suferi pentru mantuirea neamului tau? Unde sunt fiorii aia care te trec cand asculti un cantec de lupta, unde e clocotul acela ce iti fierbe in sange cand auzi versurile candva interzise, unde e emotia pe care o simti cand atingi un costum popular vechi de careva sute de ani, tesut si pastrat cu sfintenie de vreo mama sfanta a zece copii...unde e respectul fata de mainile muncite ale unui taran, unde e dorinta de a ingenunchia in fata unui batran veteran cu zambet trist caruia sa-ti vina sa ii saruti mainile? Unde e furia care sa te indemne sa iti dai fara ezitare chiar si viata pentru a apara Dreptatea si Adevarul? unde e demnitatea de a spune "Nu!"oricarei forme de compromis, oricat de mare ar fi pretul pe care l-ai plati pentru asta?

Patriotismul e cand plangi si nu te vede nimeni. Cand suferi si nu te mangaie nimeni. Cand ranile te ard si te dor si nu ti le leaga nimeni. Cand durerile te coplesesc si nu ti le alina nimeni. Cand iubesti chiar daca nu intelege nimeni si nu primesti decat durere inapoi. Cand pretul pe care il platesti pentru el e urias. Dar, cu toate astea, continui sa il porti. Cusut pe inima, ca o camasa a mortii. De toti cei dinaintea ta, ce l-au tesut cu lacrima, sange si vers. Ti l-au tesut rabdatori, cu dragoste, credinta si nadejde. Ei, toti cei ce au stiut, de doua mii de ani, ca patriotismul nu e doar un accesoriu. Sa il porti doar cand iti convine. Ci este chiar inima neamului, batand romaneste in inima ta. Inima neamului, ce se vrea ascultata, iubita si urmata...

Clipa de clipa. Ceas de ceas. Zi de zi.

Altfel ....vom pieri.

Postări recente
Archive
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
Search By Tags