"Romania mea" de Alina Laura Mihaila
Cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei am organizat un concurs. "Ce inseamna Romania pentru tine?". Urma ca raspunsul care aduna cele mai multe Like-uri sa fie premiat. Castigatoarea concursului a fost Alina-Laura Mihaila, care ne-a dat permisiunea sa publicam aici minunatul ei raspuns. Va multumim, Doamne, ajuta!
Ce înseamnă România pentru mine?
Am închis ochii şi mi-am amintit toți anii petrecuți acasă. Această țară e asemeni unui om îmbrăcat din calități şi defecte. Cu toții ne dorim o viață bine organizată dar, de multe ori, constatăm că nu am petrecut timpul făcând mereu ceva benefic, ori ceva care să ne fi mulțumit. La fel este şi România. Ne dorim multe de la ea. Atât de multe...Dar, rămânem la stadiul de a vrea o ploaie care să cadă peste România, în urma căreia toate expectanțele noastre să fie îndeplinite.
Vrem schimbarea, dar pentru ea nu facem nimic. Când ne întreabă cineva ceva despre România aproape o luăm la fugă doar când auzim "România". Comportamente ipocrite. False. Sunt sigură că, în continuarea răspunsului meu se vor regăsi toți cei care au crescut pe plaiurile acestei țări. Niciodată nu voi cataloga lumea mea, ca o lume greşită!
Pentru mine România e o cutie cu amintiri şi întreaga mea viață. Singura mea lume. Singurul teritoriu în care m-am dezvoltat. Dacă România ar dispărea, o cantitate semnificativă din amintirile mele nu ar mai exista. Poate, chiar toate. Şi ce fericire ar mai avea sufletul meu când absența celor mai frumoase amintiri l-ar pustii?
Fiecare trăire are atribuit un spațiu. De câte ori nu am făcut analogii pe baza amintirilor? Or de câte ori nu am retrăit poveşti amintindu-mi detaliat teritoriile? Şi toate, chiar toate, aparțin României. Tot sufletul meu este român. C-am vrut ori nu, un climat sufletesc nu permite răutate exprimată locurilor sfinte cărora eu şi mulți alți strămoşi le-am oferit amintiri.
Drumul satului român e prima mea amintire de dimensiune spațială. E drumul pe care bunicul îmi cuprindea mânuța fragilă pe care o aveam la doi-trei anişori şi mă conducea la magazinul mixt de unde îmi cumpăra eugenii sau biscuiți picknic. E drumul singurei mele amintiri cu bunicul. Cum să renunţ la această amintire? Mi-aş trăda bunicul.
E lumea în care am salutat cu demnitate sătenii şi în care adesea am primit răspunsuri călduroase.
Dealul meu de suflet. Dealul pe care anual îl vizitez pentru toporaşi, liliac şi culesul strugurilor.
Casa părintească care a suferit nenumărate modificări. De la ferestre cu sticlă lipsă, improvizate din naylon, până la geamuri termopan
Casele bunicilor mei. Chilerul cu soba bătrânească, prepeleagul spre care alerga bunica adesea, prispele pe care mă aşezam şi merele dulci pe care le adoram.
Noroiul până la genunchi care mă amuzase copios, deşi aş fi putut judeca ţara, căci ea nu are toate drumurile asfaltate. Pe acele drumuri glodul era doar decor. Erau zâmbete sincere ale unor copii pe care îi ajutam cu drag. Acea fericire era drumul de atunci. Astăzi, amintirea face drumul la fel de frumos.
Tot eul meu înseamnă România. Chiar şi mormintele, noile case ale unor oameni dragi. Oricât ar lipsi acum personajele principale ale amintirilor mele, locurile mă fac să retrăiesc tot
Daaa! ROMÂNIA ESTE O COMOARA SUFLETULUI MEU! Ea are toate amintirile mele! Oare dacă aş renunţa la ea, nu aş renunţa la sufletul meu? Şi cel mai important este că, România şi sufletul sunt unite. Mă gândesc la români plecaţi ce au rădăcinile aici. Pentru toţi amintirile sunt de suflet.
Şi cel mai important este că, aceste amintiri, aceste locuri, pot fi deplasate oriunde. Dacă unii români sunt în alte ţări nu înseamnâ că România nu este în sufletul lor. România este acolo unde este român. Abia acum am conştientizat că România e aproape toată viaţa mea. E ca o hartă sufletească trasată cu linii ce diferenţiază timpul, şi în culori ce denotă frumuseţea amintirilor trăite aici.
