Oamenii cu adevărat mari nu vă vor face niciodată să vă simțiți mic


Îi știți, nu-i așa? Pe cei care vă scrutează necruțători în timp ce le vorbiți. Dumneavoastră le expuneți ideile sau, mă rog, după caz, le puneți sufletul pe tavă ‒ cu vise, dureri și tot ce intră într-una bucată accesoriu unicat și de neînlocuit ‒ în timp ce dânșii vă examinează nestingheriți ‒ și fără un minim efort de a o face mai cu discreție.

Ii multumesc Domnului ca nu mi s-a dat atentia asta excesiva la detalii. Cred ca asta-i deja o boala. Ce bine ca nu sufar de ea! Ci, dimpotriva, de opusul ei caci risc chiar sa vorbesc cu un om doua sau trei ore fara sa imi dau seama ca are un defect major, fara sa stiu apoi ce culoare avea la par sau cum era imbracat. (Pentru ca imi pasa mai mult de suflet. Si de idei. Si de Omul din fata mea, nu de Numele dupa care se ascunde – ca e trecut pe genti, costum, masina sau in certificatul de casatorie) Slava Domnului ca sunt asa! Si ca mai sunt muuuti altii ca mine, oameni cu care chiar poti vorbi. Oameni care nu dau doi bani pe prima impresie, aceea formata ca omul din fata ta sa apuce sa spuna un cuvant – asta-i un mit pe care vrea sa ni-l vanda societatea axata strict pe aparente si pe consum. Ma lasi? Daca am gandi asa, n-am fi stat de vorba niciodata cu majoritatea geniilor lumii. Cei mai geniali oameni pe care ii cunosc sunt un D e z a s t r u. Vestimentar si in tot ce tine de Aparente.

Vă dați seama, dacă aș fi fost altfel? Riscam să stau de vorbă cu Nichita și să nu pot urmări nimic din ce îmi spune, din cauza celebrului sau pulover ‒ singurul pe care îl avea și purta într-o bună bucată de vreme... Sau, cine știe, puteam să mă-ntâlnesc cu Eminescu, fără să pot reține vreo fărâmă din geniul lui, preocupată fiind de pardesiul lui ponosit și de degetele lui pătate cu cerneală... Și mai era înfiorător de sărac! Țuțea avea o scufiță nașpa pe cap și trăia în condiții și mai nașpa... în timp ce toți ăia care au murit „ca fraierii” în închisori nu erau chic deloc! Sau cei din rezistența anticomunistă din munți, care nu se spălau, sau mai știu eu ce... riscam să judec un medic care a salvat mii de vieți după pantofii săi scâlciați, un muzician genial după cine știe ce alt detaliu judecă ei, Inchizitorii aparențelor. Riscam să judec o doamnă minunată îmbrăcată prea simplu fără să știu că alege să dăruiască mare parte din ce câștigă unor copii orfani. Riscam să judec un tip care a ajuns la întâlnire ceva mai târziu și cu hainele dezordonate de fugă căci s-a oprit să facă o faptă bună când toți ceilalți, scrobiţii, impecabilii fără suflet, au trecut pe lângă cel ce avea nevoie de ajutor fără să-l vadă! Și atâtea alte cazuri în care aparențele ne pot înșela...

Ferească Dumnezeu s-ajung să gândesc așa! Căci, la urma urmei, puteam să mă întâlnesc cu Iisus și să îl evit: Auzi! Născut în iesle, intrat în Ierusalim pe un măgar, sărac, umblând desculț...

Nu mă înțelegeți greșit, tuturor ne place Frumosul și toți ar trebui să fim preocupați să dăruim lumii cea mai frumoasă versiune a noastră... atât în ceea ce privește forma, cât și fondul. Să nu uităm însă pe drum de fond! Hai să nu lăsăm ceea ce e în afară să ne oprească să ne întâlnim cu sufletul celui din fața noastră. Sau, uneori și mai grav, chiar cu sufletul nostru!

De vă mai întâlniți cu ei, oamenii regi și reci, mergeți mai departe fără să vă mai doriți să intrați în pământ!

Cred că, totuși, oamenii cu adevărat mari nu vă vor face niciodată să vă simțiți mic!"

fragment "Floarea din asfalt" 

Postări recente
Archive
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
Search By Tags