Ioan
Astazi, la Sfanta Liturghie, am intalnit Romania mea de maine.
Un pusti de-o schioapa se apropie de icoana. Face trei metanii, cuminte, serios, patruns de insemnatatea gestului pe care il face. Mangaie usor chipul Maicii Domnului zabovind cateva clipe cu privirea pierduta in ochii Ei. Se intoarce spre mine, la fel de serios. Ii zambesc. Ma priveste fara a schita vreun zambet. Imi pare ca poate vedea pana in adancul sufletului meu cu ochii lui negri, aprinsi, patrunzatori. Nu stiu de ce, copilul asta ma intimideaza.
-Cum te cheama?
-Ioan.
Rosteste raspicat, apasand fiecare litera , privind preocupat undeva departe, spre altar...
- Ah, maine e ziua ta...
- Da, imi raspunde preocupat...de taine si rosturi la care tare as vrea, macar pentru o clipa, sa am cumva acces. Nimic mai greu se pare- dupa cum imi lasa de inteles sobrietatea copilandrului cu ochi de mucenic, cu privire trista de martir, cu paloare de sfant...cu ochii lui aprinsi de prooroc...
- Ma lasi sa te pup?
- Nu, se rusineaza si bate in retragere. Dar nu cu cochetaria copiilor de varsta lui, ci cu sfiosenia unui pustnic. Cu un zambet trist care imi pare a spune ca nu gusta astfel de dulceti lumesti, ci cauta alt fel de mangaieri... Se trage mai spre icoana si lasa privirea in jos, rosind...
- Cati ani ai, Ioan?
-Maine implinesc 7.
- Si ce sfinti iubesti tu cel mai mult?
E prima oara cand zambeste.
-Evident... Zambeste si repeta, privindu-ma pe sub sprancene ca un batran pus pe sotii... Evideeeent, Sfantul Casian. Ioan Casian.
Rosesc si nu stiu cum sa ascund, cu rusine, ca nu stiu prea multe despre viata Sfantului
Ma priveste din nou pana in strafundul inimii si continua, scutindu-ma de jena... -Apoi, Sfantul Ioan Botezatorul... Si Sfantul Nectarie. ..
Chipul ii e plin de atata lumina si de iubire de parca Sfintii ar fi acolo langa noi.
- Avem prieteni comuni, ii spun zambind. Ce vrei sa te faci cand vei fi mare, Ioan?
- Preot!
Rasuflu usurata...parca aud vocea Parintelui Arsenie Boca- "Va plangeti ca n-aveti preoti buni? - Nasteti-i!"
Felicitari parintilor care isi cresc atat de frumos copilul...
Ii sarut manuta mica, alba, de-o paloare stranie...Ma lasa, cu o naturalete incredibila...Plec din biserica plina de nadejde si de credinta... Si cu convingerea ca Parintele Iustin avea dreptate cand spunea ca a forma mame crestine e poate mai important decat a forma o armata...
P.S. stiti ce scriam recent in caietul sufletului meu? Ca mi-as dori sa aud candva un copil care, atunci cand este intrebat ce vrea sa fie cand va fi mare, sa raspunda:
-Sfant!
Probabil ca trebuie sa il nasc....
(Ianuarie, 2013)
