Domnului Profesor, cu iubire

Intru in curtea scolii. E goala acum. Nu se aud rasete de copil, tipete, urlete, nu se mai vad fetite sfioase, baieti indrazneti, copii fugarindu-se sau harjonindu-se haotic. Terenul de sport. Gol si el, cu amintirea meciurilor de handbal- zambesc cand imi amintesc, eram o handbalista execrabila- pastrand parca doar ecoul galeriilor insufletite de pe margine. Ferestrele salilor de clasa, ce m-au ajutat de atatea ori sa evadez, imaginar, desigur, in lumea mea de-acolo din padurea ce mi se arata surazatoare, chemandu-ma parca sa ii descopar comori ascunse de veacuri....

Recitesc inscriptia de pe cladirea de la strada, inscriptie care mi-a luminat de atunci calea vietii, ca un far palpaind mereu in bezna:

"Lumineaza-te si vei fi,

Voieste si vei putea"

Pentru mine scoala generala inseamna inainte de orice, un Om: Domnul Profesor Ilie Cujba. Parca il vad cum se apropie pe coridorul intunecat. Paseste apasat, sigur pe el, merge lent, cu catalogul sub brat, cu nelipsita-i tigare in mana stanga, tigara din care trage adanc, cu pofta, ducand-o la buze cu un gest lent si el, sigur, ferm, cu degetele-i ingalbenite de tutun. Merge drept, atat de drept cum nu am mai vazut pe nimeni veodata in viata mea. Ochii ii surad, atitudinea lui sfideaza, zambetul superior pe care il afiseaza se inmoaie insa imediat cum ma vede. Se opreste si imi arata unul din citatele pe care el insusi le-a inramat si l-a asezat pe un perete. Imi spune:

- "Citeste! "

Ma supun cuminte, fara sa cracnesc:

- "Opreste trecerea! Stiu ca unde nu e moarte nu e nici iubire, si totusi, te rog: opreste, Doamne, ceasornicul cu care ne masuri destramarea."

Ma asculta dand din cap, incuviinteaza cu un zambet trist, isi aseaza mana ferma pe spatele meu, fara un cuvant si mergem impreuna spre sala de clasa. Deodata il aud urland, tunand, fulgerand:

-"Tuuuuurma.... Mancatorii de semnite...Ia samanta, neamule....Baaaai, voi tocmai ati coborat din copac? Oligofrenilor....faceti de rusine neamul romanesc !" izbucneste la intrarea in sala, gasindu-l pe un pui de om luptandu-se cu o samanta, ratacita intre dinti. Bietul de el...Nimeni nu-i spusese ca domnul Cujba are alergie la mancatorii de seminte?

Si se dezlantuie Furtuna. Uraganul. Parca erupe un vulcan. Un discurs inflacarat de cateva minute, ce dureaza parca o vesnicie. Multe epitete jignitoare. Se inroseste, da din maini, arunca catalogul pe catedra si ne povesteste tuturor ce presupune sa ai coloana vertebrala, creier, cultura, demnitate, atitudine, noblete, eleganta, spirit, intelepciune, curaj. Ne invata sa nu facem niciodata parte din turma. Sa nu ne vindem. Pentru nimic. Sa nu fim imbecili, nevertebrati, fricosi, lasi, turnatori, cretini. Ne povesteste despre oameni care au murit in lupta impotriva comunistilor. Pentru un crez, pentru un ideal, pentru demnitate. Rosteste nume despre care noi nu stim mare lucru: Nichifor Crainic, Radu Gyr, Petre Tutea, Nicolae Steinhardt, Ion Ratiu...( ah, ba da, pe-asta il stim, e domnul cu papion de la televizor), Doina Cornea....In doar un sfert de ora ne invata ce inseamna sa fii Om. Ce inseamna sa fii Roman. Ce inseamna sa ai o atitudine Demna. Cum sa fim "brazi ce se frang, dar nu se indoiesc", nu mancatori de seminte! Cum sa facem binele, "care e pentru suflete tari si firile calite, nu raul, pe care il poate face oricine". Cum sa ne scoatem cuvantul "imposibil" din vocabular. Cum sa urmarim sa ne hranim spiritul, sufletul, mintea, nu doar stomacul. Cum sa fim "nevinovati, dar nu imbecili" "Buni, dar nu prosti". Smeriti, dar nu nevertebrati. Blanzi, cinstiti, dar nu tampiti. Sa citim "Jurnalul Fericirii", de Nicolae Steinhardt, nu "Romania Mare" a lui Vadim Tudor. Ne spune ca "adevaratele infrangeri sunt renuntarile la vis. " Ne ia de mana si ne arata Romania Profunda. In cateva minute da viata istoriei demne a neamului nostru, personificand tot ce a avut mai bun si mai sfant acest popor. Ah, de-am putea retine tot ce ne spune....daca am intelege cu adevarat...

Se linisteste. Incepe ora de limba romana. Eminescu, Arghezi, Cosbuc, Vieru, Ana Blandiana. Mircea Cel Batran, Mihai Viteazu, Stefan Cel Mare, Ioan Gavrila Ogoranu, Radu Gyr, Corneliu Coposu, Steinhardt, mereu Steinhardt...Isi rostesc toti, pe rand, sau toti odata, crezurile de dincolo de mormant sau de dincolo de limitarile spatiului. El le da tutoror un chip, o voce, o infatisare, demna, mandra, dreapta, plimbandu-se printre banci cu pasi de zeu. De supraom. De erou.

Pleaca. Sala e goala. E liniste, atat de liniste. Insa peretii par sa aplaude furtuna de spirit ce a fost aici mai devreme. Bietii copii, ravasiti de atata forta pe care n-o pot cuprinde, revin repede la realitatea lor, pe care o stapanesc atat de bine. Unii insa raman tacuti. In ei, ecoul cuvintelor pe care le-a rostit Domnul Profesor va trai vesnic. Glasul sau va ramane la fel de viu pentru tot restul vietii. Si dincolo de ea!

Mi se spune ca nu mai e printre noi....dar e atat de viu! Nu trece zi in care sa nu ma chinui sa ii pun in fapt cuvantul, nu trece clipa sa nu incerc sa fiu ceea ce m-ar fi vrut el, sa nu ma straduiesc sa devin ce m-a visat cel ce a suflat cu har, cu duh, cu suflet, cu iubire, cu intelepciune peste lutul pe care-l plamadea cu mainile lui de mester creator de suflet, spirit, Om.

Dupa patru ani de istorie Vie, predata prin Cuvant si Fapt, ne-a mai daruit un singur lucru. In loc de ramas-bun. Esenta a tot ceea ce ne-a invatat in fiecare zi, in fiecare clipa, cu fiecare gest, in fiecare cuvant in care si-a pus inima si ne-a daruit-o - fara rest. O poezie, batuta la vechea lui masina de scris, pe o foaie ingalbenita acum. DACA, de Rudyard Kipling. Atat! Atat, da!, dar cat de bogati ne-a facut!

"Vei fi un Om, copilul meu... " Ultimele cuvinte ale domnului profesor ma urmaresc la iesirea din curtea scolii, ca un ramas bun intre oameni care nu se despart de fapt niciodata. Parca ii simt mana ferma pe spate, indreptandu-mi coloana vertebrala si fortandu-ma sa ma ridic la inaltimea spiritului sau. Pasesc sigura pe mine. Ma simt puternica si invincibila. Cu ceea ce mi-a daruit dansul, nu ma va putea invinge nimeni niciodata. Si nimeni nu-mi va putea lua vreodata ceea ce mi-a dat el. Asta e adevarata bogatie! Parasesc zambind curtea scolii vietii mele.... "Poate ca totusi exista tinerete fara batranete si viata fare de moarte... "

"Dacă-ţi rămîne mintea cînd cei din jur şi-o pierd

Şi fiindcă-o ai te-apasă, cu vorbe care dor;

Dacă mai crezi în tine cînd alţii nu mai cred

Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor;

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,

Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gîndul drept,

Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urînd

Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfînt sau de-nţelept;

Dacă visezi, dar visul stăpîn de nu ţi-l faci

Sau gîndul, deşi judeci, de nu ţi-e unic ţel;

Dacă-ncercînd triumful sau prăbuşirea taci

Şi poţi, prin amîndouă trecînd, să fii la fel;

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvînt

Răstălmăcit, naivii să-i ducă în ispită;

Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vînt,

De poate iar s-o-nalţe unealta-ţi prea tocită;

Dacă poţi strînge toate cîştigurile tale

Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa

Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale,

Fără să spui o vorbă de neizbînda ta;

Dacă poţi gîndul, nervii şi inima să-i pui

Să te slujească încă, peste puterea lor,

Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i,

Afară de voinţa ce le impune: spor!

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit

Sau lîngă rege umbli ca lîng-un oarecare,

Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii lovit;

Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare;

Dacă ajungi să umpli minutul trecător

Cu şaizeci de clipite de veşnicii, mereu,

Vei fi pe-ntreg Pămîntul deplin stăpînitor

Şi mai presus de toate, un OM, copilul meu!"