Ca si cum ar fi prima zapada din viata mea...


Uneori mă simt ca un melc care poartă în spate toate emoţiile lumii. Şi-obosesc. Ca acum. Îmi vine să le dau pe toate jos. Să las uşor capul pe pernă şi să mă uit, pur şi simplu, la sufletul meu, cum topeşte aprins fulgii de zăpadă. Până dimineaţă, poate, fără sacul cel greu şi încins de atâtea emoţii, doar, doar s-o aşeza în sfârşit zăpadă pe inima mea. Să o facă albă albă, curată, ca un fulg uriaş de nea.

Astă-seară vreau să adorm fără de gând, de vis, de ieri sau de cândva. Ca un prunc care adoarme ca fermecat la sânul mamei, cel cald, fără să vrea altceva.

Ca un copil care întinde fericit mâna să prindă fulgii de nea, fără să-i pese de nimic altceva.

Ca un bătrân care a trăit frumos, cu părul alb şi suflet curat, căruia nici nu-i pasă că poate fi ultima zăpadă din viaţa sa. Fiindcă unde se duce el e totul mai frumos...

Astă-seară vreau să adorm fără de vis, de ieri sau de cândva. Şi fără alt gând, decât cel la fulgii care cad uşor pe inima mea. Ca şi cum ar fi prima zăpadă din viaţa mea...

Floarea din asfalt

foto:Dragos Asaftei

Postări recente
Archive
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
Search By Tags