Masura

Cat de important e sa ne stim masura. Asa cum poate fi gresit sa credem ca putem mai mult, oare n-o fi insa cu mult mai de neiertat sa dai mai putin decat ti s-a dat sa dai? Sa te impotmolesti in musuroaie cand poti sa misti munti, sa te balacesti in baltoace meschine, pline de noroi, in fata blocului, cand ai putea sa pasesti pe oceane, sa te scufunzi in mlastini de temeri si-ndoieli cand ai putea aseza stele pe cer dupa bunul tau plac, sa scormonesti prin cotete tremurand de frica zilei de maine, cand ti s-a oferit nici mai mult nici mai putin decat vesnicia, sa te lasi legat de lanturile obisnuintei, confortului, patimilor, iubirilor de-o noapte sau de-o viata in care ajungi sa te urasti, cand Iubirea iti bate la usa in fiecare clipa fara sa te gaseasca acasa, sa te lasi ros de viermele propriilor tale griji si de egoismul care musca neincetat din inima ta, cand din ea s-ar putea hrani zeci, sute, poate mii de oameni... Poate ca nu esti fericit nu pentru ca viata te face sa faci pasi mai mari decat poti, ci pentru ca tu ai fost facut sa zbori. Poate ca sufletul iti plange nu pentru visele pt care ai luptat si nu ti s-au implinit, ci pentru tot ce nu ai indraznit sa visezi...si tu esti singurul care putea da viata acelui vis pe pamant. Poate ca plange inima in tine nu pentru ca ai cerut prea mult si nu ti s-a dat, ci pentru ca ai cerut prea putin. Cand ai fi putut primi totul. Oare n-o fi si asta un pacat? sa ceri mai putin decat ti-a fost cerut sa ceri cand te-ai nascut, sa dai mai putin decat ti s-a dat sa dai, sa nu indraznesti sa fii cine ai putea fi? Oare nu vom da socoteala la judecata de clipele cand am fi putut schimba o lume - mai mare sau mai mica -iar pt noi nu era nimic mai important decat rata de la banca? Sau o pereche de pantofi? De clipele cand ni s-a oferit libertatea ( de fapt ni se ofera in fiecare clipa ...) iar noi am ales sa ramanem robi inchinatori la vitei ...care nici macar nu mai sunt de aur in zilele astea cand Stomacul rules... Nu stiu de n-o fi un mai mic pacat sa mori arzand de vise prea mari, decat sa NU traiesti, murind incet de vise prea mici...Chiar daca poate vei muri si iti vor spune ca ai fost un biet fluture care a alergat sa prinda soarele... Mai bine un fluture care a murit frumos, intru lumina,decat un mic soare ce a uitat ca este soare, si traieste, plange, palpaie si moare ca un licurici anemic.... bolnav, luminand, cand si cand, doar in clipe de visare, credinta si nadejdi...cazand apoi, din nou, rapid, prada propriului sau intuneric...fara sa stie/ vrea/ uitand ca trebuia si ar fi putut... lumina o lume. Lumea lui. 

Postări recente
Archive
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
Search By Tags