Vedere din inima mea. Azi, Memorialul de la Sighet

Fotografii pe care nu am putut sa le mai fac, decat cu inima, la fosta inchisoare Sighet. Celula mica in care a murit Iuliu Maniu. Zeghea unui detinut, o usa ruginita de celula, o cana de metal. O vedere trimisa de un intemnitat acasa. Le spune ca e bine si le da o lista cu ce sa ii trimita. Altceva n-avea voie sa le scrie. " Stiu ca va e greu, dar ce sa fac...". Durerea, dorul si dreptatea zbiara nerostite din spatele fiecarei litere, asa cum sufletul lui a zbierat candva neauzit dupa libertate din spatele gratiilor. In zile cand afara era soare si oamenii se plimbau fericiti, asa ca azi, iar el murea intemnitat, dar demn, alegand sa se jertfeasca pentru un crez. " Daca ar sti maramuresenii mei ca sunt aici, ar imburda inchisoarea..." spunea un maramureasean tanar, frumos, indraznet, falnic si demn, inchis aici fara ca ai lui sa stie ceva de el... Si poate chiar mama lui trecea plangand de dorul lui prin fata inchisorii, fara sa stie ca trecea pe langa el. De pe peretii coridoarelor te privesc mii de chipuri frumoase, cu ochi scanteind de vise, cu zambete pline de iubire sau cu priviri incruntate, nedispuse la vreun compromis. Tot ce a avut neamul nostru mai bun, mai demn si mai frumos a fost inchis. Celula intunecata si patul mic in care s-a stins Bratianu. O saltea de paie. Celula intunecata, "Neagra", in care cine stie cate vise au murit strivite strigand" Eli, Eli, lama sabachtani...". Un sapun verde pe care o detinuta l-a primit de acasa. Sotul sau scrijelise pe el: " Te iubesc mereu. Nelu". O icoana pictata de o alta detinuta pe o bucata de panza. O pictase cu iarba si cu marmelada. Iisus ducandu-si crucea. Cea mai frumoasa icoana pe care am vazut-o vreodata. Din nou coridoarele cu peretii plini de chipurile celor care au fost inchisi. Ale tuturor celor care au fost torturati - cu cele mai salbatice, perfide, sadice metode. Ale tuturor celor care au murit batjocoriti, in aparenta invinsi. Pentru noi. Crezand in noi. Te privesc, parca blanzi, alteori parca mustratori. Si imi pare ca striga dupa dreptate. Curtea inchisorii, cu statuile ce au brate ridicate spre cer...intinse intr-o imbratisare nesfarsita...sau cazute, de prea multe durere. Strigoii. O carare ingusta pe care inainteaza cei din fata mea. Ii urmez mecanic, privind placile din dreapta. Sunt pline de nume. Atat de multe nume. Mii si mii de nume. Toti cei care au murit. Pentru noi. Crezand in noi. Cam unul din opt romani s-a jerfit candva. Pentru noi. Crezand in noi. Ceilalti doi, trei sau mai multi din familia lui l-au plans... Cararea duce intr-un loc unde aprindem lumanari. Le aprind plangand...si in inima mea le aprind pentru Vii. Caci ei toti sunt vii. Ma intreb daca nu sunt mai vii decat noi... N-am putut sa fac nici o fotografie aici. Mergeti si voi.... " Daca justitia nu poate fi o forma de memorie, memoria poate fi o forma de justitie." Macar asa sa le facem dreptate. Sa nu ii uitam. Mergeti si voi.... 

Postări recente
Archive
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
Search By Tags