"Cand faceti copii?"

Gasesc putine intrebari mai grele decat "Ce faci?"... putine intrebari mai neplacute -spre meschine- decat "Cat castigi?", mai ales la o prima intalnire...mai putin elegante decat "Cat a costat?" ....mai putin delicate decat "Cand te mariti?" adresate unei "doamne", caci orice femeie este, dupa o anumita varsta, o doamna, dincolo de statutul social (a carui schimbare depinde exclusiv de ea de prea putine ori....) si putine intrebari mai indiscrete decat "Cand faceti copii?" adresate unor tineri -sau nu- casatoriti...de parca interogatorul, mai ales cand nu e un apropiat si nu ar trebui sa fie treaba lui, ar intra cu bocanci de soldat rus in intimitatea lor cea mai sacra...asta in cazul tinerilor...Cu atat mai grav de neplacuta este intrebarea cand poate navaleste cu tancul in drame nebanuite, ascunse de multe ori cu greu, sub mult machiaj, sau in spatele unui zambet trist, absent, incremenit. Ca atunci cand cei intrebati sunt cupluri in varsta, cu multi ani impreuna in spate... cupluri ce privesc cu tristete copii alergand veseli in parc si intorc repede capul in alta parte inghitind in sec inca o lacrima... Intrebarea asta m-a revoltat de mic copil, cand imi era mila de tinerii ce roseau si se fastaceau sub zambetele complice (spre idioate, atunci cand nu erau de-a dreptul rautacioase) ale adultilor inchizitori carora imi venea mie, copilului, sa le strig ca nu e treaba lor...sau cand imi era si mai mila de oameni in toata firea care dadeau un raspuns in graba, schimbau subiectul si apoi ii surprindeam stergandu-si pe furis o lacrima... ... intrebari aparent inofensive care ar merita pe buna dreptate raspunsuri mult mai pline de imaginatie si de curaj si poate chiar mult mai lipsite de politete decat auzim de obicei! ( la fel de inofensive, desigur! ) Poate asa ar disparea! 😊 O primavara cu intrebari cat mai frumoase va doresc!