Scrisoare catre puiul meu
de ROXANA BATARIUC
Te-am văzut, puiul mamii...de-atâtea ori te-am-văzut: în chipul fericit al unui prunc ținut la sân de mama lui, în ochii albaştri cu care mă privea atent fetița aceea mai demult, în părul blond si cârlionțat al bebeluşului din cărucior, ce-şi ținea degețelul în guriță ca pe cea mai delicioasă acadea. De multe ori m-am trezit întrebandu-mă cum vei arăta? Si mă fura visarea...şi te vedeam, aşa, ca prin ceață, cum râzi şi gângureşti şi-mi întinzi mâinile hotărât ca atunci să te iau în brațe.Nu-mi amintesc când a fost prima dată când a început să-mi fie dor de tine. Cred că atunci când cu fetele de pe stradă, ne jucam de-a mama .. .Când ne băgam sub bluză mingea înțesată de colbul de pe drum, şi mergeam greoi c-o mână ținându-ne de şale şi cu alta de minge, ca să nu cadă, mimând atât de bine povara frumoasă a sarcinii. Pentru fetiță jocul de a mama e inițiatic. L-am jucat şi eu şi mama, şi toate mamele noastre .E ceva atât de firesc, încât daca cineva i-ar zice : joacă-te de-a altceva că mama nu vei fi, i-ar distruge tot universul. Fetiței îi sunt de-ajuns păpuşile,însă vine o vreme când ei îi ia locul femeia, iar dorul şi dragul de-a legăna, de-a înfăşa, de-a mângâia, rămân. Țineam mingea sub bluză şi mă uitam admirativ în geamul vreunei maşini parcate în perimetrul nostru de joacă: " ce frumoasă sunt! Ce frumoasa voi fi!"
Dar dorul meu s-a închis în durere când datele acestei lumi arătau unanim că tu nu vei fi. Cum să nu fii?! Eu te ştiu de când mă ştiu! Te am legănat deodată cu cele 2-3 păpuşi ale copilăriei mele. Ba m-am trezit eu să cred, tot de nu ştiu când, că eşti fetiță. Şi azi mai simt asta, dar nu mă supăr daca mă vei contrazice. Acum eşti şi eşti totul pentru mine. Te-am văzut şi-acolo pe ecranul acela la care ajunsesem să cred că se măsoară doar mărimea chisturilor. Ți-am auzit inimioara...Ce tare bate! Atâta viață e in tine! Viața mea şi-a lui încap în tine, pui mai mic decat degetul meu mare !Ai inima de-un gram dar porți în ea iubiri de-o veşnicie Deodată cu tine se plămădeşte o lume. De-ar ține de mine, aş vrea ca-n lumea ta să nu cunoşti durerea, aş vrea să nu te-ncerce dezamăgirea, aş vrea să nu simți povara păcatului. Dar asta e lumea ....a mea, a lui, a ta. În ea ne-a chemat Domnul de la neființă la ființă şi-n ea învățam să fim. În lumea asta te voi purta în inimă, în gând, în rugăciuni, în burtă, în brațe, de mână...şi când va veni vremea ca şi eu să plec, să ştii că nici de-acolo nu voi înceta să-ți port ceea ce noi mamele ştim cel mai bine...de grijă."
