Pe urmele pasilor lui El Greco. Toledo
Nu o sa va vorbesc prea mult despre istoria mai veche de 2000 de ani a minunatei cetati asezate pe un deal si înconjurate din 3 părţi de fluviul Tajo... Nu o sa insist prea mult pe faptul ca fosta capitală a Castiliei , considerata a fi si astazi capitala religioasa a Spaniei, este un oras-patrimoniu, cu o multime de vestigii vizigote sau romane si cu amprente lasate de catolicii, maurii si evreii ce au convietuit in buna pace contribuind fiecare la crearea patrimoniului impresionant al orasului supranumit "oraşul celor 3 culturi’ - unul dintre cele mai importante centre culturale ale lumii în Evul Mediu…
Nu o sa va povestesc prea multe despre fortareata Alcázar, simbolul oraşului Toledo, care astăzi găzduieşte Biblioteca Regiunii Castilia-La Mancha şi Muzeul Armatei, un fost palat roman ce a fost asediat timp de 70 de zile de catre republicani in timpul Razboiului Civil Spaniol, loc unde astazi puteti vedea mici comori precum sabia lui El Cid sau o bucată din crucea pe care a avut-o cu el Cristofor Columb în expediţia spre America…Nici despre piata Zocodover, locul în care Inchiziţia catolică îi executa pe necredincioşi prin arderea pe rug si unde aveau loc luptele cu tauri…
Nu o sa ma aplec prea mult nici asupra minunatei catedrale a orasului, una dintre cele mai frumoase realizări ale arhitecturii gotice, construita pe parcursul a 250 de ani, care adaposteste nenumarate minunatii- picturi semnate de El Greco şi de Caravaggio, Goya, Rafael, Rubens, Tiţian sau o monstranţa confecţionată din 183 de kilograme de argint, 18 kilograme de aur de 18 karate (o parte din aurul din catedrala fiind adus din America de către Cristofor Columb) şi dintr-o multime de diamante, rubine, smaralde si alte pietre pretioase. Nu o sa va vorbesc prea mult nici despre Sinagoga Santa María la Blanca, cea mai veche din Europa, nici despre Sinagoga del Tránsito, care gazduieste astazi Muzeul Sefardí, nominalizat în 1996 la titlul de Muzeul Anului în Europa, nici despre este moscheea Cristo de la Luz, construită în anul 999, actualmente biserica…. Nu o sa va descriu prea amanuntit nici fascinantele stradute medievale de unde va puteti cumpara bijuteriile de tip damasquinado, create din oţel oxidat şi aur, un produs de artizanat specific, unul dintre suvenirurile preferate ale turistilor ce impanzesc strazile orasului... Nici despre celebrele sabii produse aici nu va voi povesti prea multe...va voi spune doar ca sabiile de otel din Toledo erau considerate in Evul Mediu drept cele mai bune din intreaga Europa, astazi fiind doar un suvenir inedit pe care il poti gasi oriunde intorci privirea pe stradutele din centrul orasului…
Nu o sa va descriu prea detaliat nici macar deliciosul martipan, desertul lor specific, creat din miere, migdale si zahar pe care il puteti gasi la magazinele rasfirate pe stradute... Nu o sa va dau prea multe detalii nici despre purceii de lapte la proptap, nici despre mielul la gratar sau, mai ales, despre carnea de vanat, specifica zonei -iepure, mistret, cerb sau de potarniche - ce pot fi intalnite in meniurile restaurentelor din Toledo. Nici cu branza mea preferata, cea de Manchego si nici cu vinurile specifice zone, cu aroma lor puternica, nu va voi ispiti… Si nu va voi nauci nici cu informatii despre minunatul hotel ce ne-a gazduit, Cigarral el Bosque, desi ar merita, fie si numai pentru privelistea uimitoare a Toledo-ului cu care ne-a rasfatat...
Nu, nu o sa va spun prea multe despre toate aceste lucruri ce fac din Toledo un oras unicat in intreaga lume, o bijuterie inedita si o experienta de neuitat….Vreau sa va iau de mana si sa pasim impreuna pe una dintre portile orasului, poate pe cea construita de mauri, sa trecem de zidurile romane ce ne separa de lumea de afara si sa intram in acest oras atat de altfel, lipsit de cladiri moderne , unde ai sentimentul ca evadezi intr-un spatiu desprins din paginile istoriei. Haideti sa strabatem impreuna strădutelele înguste ale cetăţii, sa ne pierdem in labirintul lor cu nadejdea ca vom gasi ceea ce cautam. Ceea ce m-a adus pe mine aici. Haideti cu mine pe urmele pasilor lui El Greco, pictorul sufletului spaniol, pictorul meu preferat. Caci am venit la Toledo doar pentru el, sperand ca voi intelege mai bine “mâinile sale înaripate", cum le numeste Unamuno", "Sfinţii sai cu ochii aburiţi de extaz, cavalerii cu siluete oscilante şi cu feţe ascuţite, uşor asimetrice, aşezaţi de obicei sub un cer gol, nebulos şi ars, ce dau impresia că se simt exilaţi pe pământ."..."Cerurile nebuloase ori arse ale cretanului, ochii cei mai tulburători pe care îi cunosc în pictură, aburiţi de o tristeţe metafizică sfâşietoare de câte ori privesc în sus, amintesc mai degrabă o Spanie oscilând între rugăciune şi rug"... (Octavian Paler)
L-am iubit de cand am vazut pentru prima data pictura lui. .."in egală măsură flacără şi cenuşă. Fervoarea lui Don Quijote unită, în elanul vertical al formelor, cu setea veche a lui Icar. El Greco e un Icar care a văzut rugurile. Sau un Don Quijote care a cunoscut labirintul. E totodată labirint şi rug. Enigmă şi flacără. Orgoliu şi disperare. Credinţă şi îndoială. Taină şi febră. Zbor şi încătuşare. În plus, pentru acest pictor venit din patria Ariadnei, iubirea e totdeauna amestecată cu tristeţe, ca şi pentru Spania." (O. Paler)
Si tot Octavian Paler se intreba: "de ce adică n-ar fi ales el, pentru a ne vorbi despre sine, nu chipul unui gentilom, ci imaginea unui oraş ? Oraşul pe care nu l-a părăsit niciodată după ce s-a instalat în el..." "nu e Panorama şi planul oraşului Toledo un fel de autoportret? Pictorii îşi găsesc întotdeauna peisaje care li se potrivesc şi care îi exprimă...."
("Vedere din Toledo", El Greco)
Asa ca am hotarat sa vad si orasul ce l-a pastrat doar pentru el, pana la sfarsitul vietii, convinsa fiind ca aveam sa il inteleg mai bine. Nu stiam ca aveam sa il iubesc si mai mult...
"Mi se pare că nicăieri gentilomii şi apostolii lui El Greco n-ar găsi un oraş mai potrivit pentru ei ca acest Toledo cu zidurile martirizate de soare, unde vântul trebuie că-şi amplifică sunetele izbindu-se de piatra goală, iar tăcerea te îndeamnă să-ţi repeţi singur că omul trebuie să creadă în înima lui cu atât mai mult într-un deşert. E Spania în această mărturie dogoritoare a pietrei, în această singurătate luminoasă, în acest amestec de soare şi de îndoială, de pasiune şi de tăcere. Spania în care, din chilia sa întunecată Filip al II-lea poruncea măceluri între rugăciuni. Spania unde Velasquez va trebui să beneficieze de favoarea regală pentru a-şi îngădui să picteze, aproape pe ascuns, un nud fără să rişte închisoarea, exilul şi confiscarea averii. Spania în care Cervantes la cincizeci de ani, copleşit de dezamăgiri, scrie cea mai frumoasă epopee a iluziei. Spania secretă şi aspră, melancolică şi neîndurătoare… Uit că tabloul are aproape patru secole. Ceva din melancolia care umbrea uneori zâmbetul lui Picasso, ceva din cântecul lui Lorca, din piatra încinsă a platourilor Castiliei şi din tristeţea Escurialului, din dansurile vitale ale Spaniei şi din cenuşa lor se amestecă în enigma grecului devenit primul pictor al sufletului spaniol poate chiar împotriva voinţei lui dacă ne gândim la semnăturile greceşti de pe tablouri şi la cărţile sale de căpătâi, tot greceşti. Există printre peisajele sale şi un Toledo sub un cer dramatic de furtună. Aici de întâmpină nori sumbri, stridenţi, incendiaţi de o lumină stranie şi învăluiţi de un albastru ameninţăţor.; sub ei, oraşul; acelaşi labirint, de data aceasta însă cu mai multă vegetaţie, ceea ce la început ne surprinde. Din pricina ceţurilor albăstrii, la prima vedere pare un oraş din legendele Scoţiei; sau un arhipelag ciudat de pe care s-a ridicat ceaţa şi unde nu locuieşte nimeni.
Dar aceşti nori numai El Greco i-ar fi putut picta astfel; sau copacii şi iarba care seamănă cu o flacără, spunându-ne că lucrul cel mai dificil nu e să ieşim dintr-un labirint, ci să-l facem să ne dea un răspuns, fie şi de neînţeles. Dacă am asculta atent, am auzi, poate, pe aceste străzi pustii paşii pictorului venind dinspre Puerta del Sol. L-am aştepta însă în zadar. Chipul lui va rămâne o taină. Trebuie să ne întoarcem la autoportretele sale presupuse sau să privim încă o dată Toledo. Pe măsură ce soarele arde mai tare misterul se întunecă tot mai mult. Dar cu atât mai bine se vede că în această pictură oamenii sunt luminaţi, de fapt, de credinţa lor." (Octavian Paler)
