Amiezi la Petru-Voda

Toaca, intuneric, ploaie mocaneasca, doar cateva lumanari aprinse presarate pe mormantul acoperit cu trandafiri albi. Dinspre trapeza, miros imbietor de cartofi copti. O umbra subtire cu barba lunga, alba se strecoara grabita spre intalnirea de taina cu Maica Domnului. Paseste repede-repede, de parca nu ar atinge pamantul, ca un indragostit. Spre zori, ma indrept istovita spre chilie in timp ce cateva pasari ravnitoare isi incep pravila. La pranz o vad pe Bunica Mihaela- de doar doua zile e Monahia Isihia. Ma asteapta cu o cruce mare in maini, cu o lumina ingereasca pe chip, e sobra si pare desprinsa total de pamant. O sarut si incep sa plang de bucurie. Maica T., tintuita la pat de atatea luni, imi reaminteste apoi ca tot ce conteaza e raspunsul pe care il vom da la judecata. Si daca ne amintim asta, ne ridicam atat de usor peste ce ni se intampla. Ating scaunul lui Radu Gyr. Apoi biroul. Ochelarii. O miniatura sculptata de Ioan Ianolide. Chipul bland al lui Mircea Vulcanescu. Sfinte moaste peste tot. Chilia, la fel de calda. De data asta e doar pentru mine. Pe holuri e liniste, sunt doar eu cu el si pot sta cat vreau. Imi asez in sfarsit sufletul pe patrafirul verde, cald, viu, de unde nu as mai pleca. Ma curenteaza cu liniste, cu bine, cu dor, lumina si atata iubire. Taina, tacere si zambet bland ce odihneste. V-a trimis un trandafir alb... (iunie 2015)