top of page

Intalnire cu Parintele Necula la Londra. 11.11.17


"De multă vreme ne căutăm identitatea, frustrați uneori că nu ne descoperim nicicum ritmul uman ce ne-a crescut ca oameni, ca Țară. Media ne definește mereu ca România curată, furată, vândută, cumpărată, necurată... Noi înșine ne aglutinăm gândirea în tot soiul de autoflagelări și autorăniri, aliniindu-ne, cu exces de zel, punerii noastre la Zidul unei democrații care ne-a zidit morții la rădăcina fericirii de acum.

De câteva zile, umblând printre românii din Scoția și Anglia, redescopăr o Românie care te inspiră, îți dă nădejdi. Duminica, la Dumnezeiasca Liturghie, oameni care muncesc și rabdă în timpul săptămânii, icoane de oameni de cultură, vârfuri în cercetarea și cultura locului care, de mulți ani, îi ocrotește și-i crește, vin în Biserică să-și împărtășească pruncii și să se cuminece ei înșiși, cu Trupul și Sângele lui Hristos, Dumnezeul nostru Cel Viu. Un gest, veți spune, pe care-l fac să-și conserve credința, repetabil și de neconceput de o serie de contemporani de-ai lor din România care confundă cu ateismul imoral libertatea de gândire, care reîncălzesc ciolanele putrede ale Revoluției bolșevice atacând moaștele și cumințenia oamenilor pentru a părea drepți și puri într-o lume a confuziei și sincretismului confuzionant. Pentru ei însă gestul este Viață, este împlinirea efortului lor de cunoaștere, e nevoia lor de a nu ajunge muribunzi în cunoașterea propriei lor limite și în cunoașterea lui Dumnezeu. I-am văzut și mărturisesc. Alături de preoții lor și de comunitățile din care fac parte, alături unul de altul, alcătuiesc România care se Cuminecă. Își trăiește cuminecarea."

Nu ne va fi ușor. În lume e zvon de războaie și moarte, în Țară fierbere de nedorită trădare și scindare de suflete. O țară hărțuită de harța dintre noi. E vremea să ne reasumăm identitatea creștină. Cu toate greutățile ei. Încercând să facem din post scară către cer, împletită din efort și neputință, strânsă în pumnul iubirii de Dumnezeu care se coboară să umple de sens toate așteptările noastre. Creștinismul nu este ușor de trăit. E chiar imposibil fără Hristos. Faceți cu El imposibilul posibil. Dovediți, cu smerită cumințenie, că nu obrăznicia, vulgaritatea ori mediocritatea sunt energiile din care rezistă un popor dinaintea chemării la Potir. Iar când se vor îngădui colindele, nu încetați să le rostiți ca pe niște rugăciuni de iertare, de vindecare a cuvintelor ce nu le-am folosit cum se cuvine. Din Cer privesc spre noi ai noștri. Răstigniți pe crucea ideologiilor. Să nu-i urcăm și pe crucea necruțătoare a indiferenței noastre. Începeți postirea aducându-vă aminte de postul celor dinaintea noastră. Postul care a făcut posibilă vremea cuminecării de-acum. Postiți dar. Ca să vă împliniți în Cuminecare.

Parintele NECULA

(sursa: ziarul "Tribuna")

Postări recente
Archive
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
Search By Tags
bottom of page