Ganduri de departe. Buna dimineata, Toledo!

Ganduri de departe ~a doua zi de Craciun, 2018~

Buna dimineata, Toledo 

Ma trezesc in rulota noastra parcata langa rau, cetatea se trezeste treptat in fata mea, jeansi, adidasi si #nomakeup, doar noi doi, constat incantata ca e prima oara in luni de zile cand dorm 4 ore jumate legate, iau pompa sa scot laptele pentru bebe si zambesc. Imi amintesc cum am iesit azi noapte la doua din rulota, cum m-a bucurat aerul rece, cum m-am mirat ca in copilarie de multimea de stele, de luna aproape plina peste care aluneca lenes un nor, iar ea il privea iertatoare...mereu mi-a parut ca luna are chipul Maicii Domnului...nu stiu de ce...Zambesc, caci toate astea nu au pret! Incep sa scot lapticul- ce bun e Dumnezeu, cum ii daruieste El puiului meu cea mai minunata hrana- privesc pe fereastra rulotei si dau Slava Domnului ca am aproape 40 de ani si am nevoie din ce in ce mai putin -spre deloc - de machiaj, de creme, de rujuri, de haine noi, de pantofi, de daruri speciale de Craciun, de hoteluri de cinci stele...cu cat de putin poate trai omul simtindu-se bucuros...de cat de putin are nevoie cu adevarat o femeie pentru a se simti frumoasa si implinita...(si in acelasi timp cat de greu si cat de rar se intample ca ceea ce ne bucura sa ne gaseasca! ce iluzie ca noi suntem cei care gasim!) cat de simple pot fi lucrurile care ne umplu cu adevarat inima- si imi pare ca pe masura ce sunt mai simple ne invelesc mai bine sufletul... Scot laptele si ma gandesc la fericire...La cat de mult accent se pune pe ea in zilele noastre si la cat de nefericiti ne face vanarea ei. Cand poate ca nu este vorba despre fericire, ci despre sens, despre bucuria, credinta, nadejdea si rabdarea cu care ne ducem crucea si despre cum reusim sa ii ajutam pe altii sa si-o duca. Ma gandesc la cat de mult accent punem pe ce, pe cat si pe cum primim si despre cat de nefericiti ne fac toate asteptarile noastre. Cand poate ca suntem si ne bucura mai mult ceea ce daruim.... Ma uit la cat de mult ne doare uneori fericirea altora - "n-am fi asa de nefericiti daca nu ar fi / daca nu am vedea fericirea altora " parca asa spunea Marin Preda intr-unul din romanele sale...in loc sa ne comparam cu noi insine, cei de ieri, cum spune Jordan Peterson, comparatie ce ne-ar putea ajuta mai mult, ne tot zgaim la iarba vecinului...ca niste copii care se plictisesc de jucariile lor si doar cele ale celorlalti copii le par interesante...de cate ori nu am fost ca Maria, careia jucaria Valentinei i se pare mai frumoasa, de cate ori nu mi-am aruncat jucaria pentru care altcineva se ruga cu lacrimi in fiecare noapte...si poate chiar acum, chiar eu sunt jucaria mai frumoasa a altui copil pentru oameni din viata mea... Ma gandesc la cat de mult ni se striga de pe toate drumurile ca suntem minunati asa cum suntem, ca nu trebuie sa ne schimbam, ca ceilalti trebuie sa ne iubeasca asa cum suntem sau la revedere! ca trebuie sa credem in noi, ca putem face orice, ca am face bine sa ne iubim cat mai mult, sa ne respectam, sa ne grijim de fiecare patima ce ne stapaneste si sa ne cocolosim toate defectele...si imi spun, "ce prostii!"...ne mai miram ca noaptea, dupa ce am postat ultimul zambet pe Instagram si ultimul sfat despre cum sa fim echilibrati si despre cum sa avem relatii fericite- ne simtim singuri, tristi si deprimati! Mergem sa bem o cafea pe stradutele pavate si inguste ale cetatii- ce mult imi place sa mi-l inchipui trecand pe langa mine pe El Greco. Daca as fi trecut pe aici in 1600 am fi trecut unul pe langa celalalt, ne-am fi privit scurt in ochi si ar fi trecut grabit pe langa mine in drumul sau spre lumina catre care tanjeau mainile alungite prin care isi picta dorul de indumnezeire... Despre intalniri din-astea, despre alte locuri in care ne vom parca rulota sau inimile in zilele ce urmeaza si despre alte ganduri nefiltrate ce imi trec prin cap in timp ce scot lapticul sau, cel mai des, imi alaptez pruncii, voi mai scrie in urmatoarele zile... voi pune si filmulete pe Instagram (http://www.instagram.com/alexandrasvet ) si poze -desi de cele mai multe ori nu vreau sa pierd clipa, locul si omul facand poze...dar gandurile voi incerca sa le scriu, in mod sigur, cat mai des. Asa m-am hotarat :) Sper sa ma ajute Dumnezeu si sper sa veniti cu noi in calatorie. Poate ca si degetele care scriu aceste randuri si ochii Dvs ce le citesc sunt tot incercari timide de a picta altfel de maini alungite in dorul nostru de indumnezeire. M-as bucura sa ne intalnim pe drum si sa ne privim, macar scurt, in ochi. 

Va pupam si va iubim, Craciun fericit! Sa ne dea Dumnezeu har peste har si sa ni-l tina! 

Doamne, ajuta! 

Postări recente
Archive
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
Search By Tags