IT istul din SUA sa vina sa traga clopotul in satul parasit...

Va impartasesc unul dintre cele mai frumoase mesaje pe care le-am primit in urma postarii scrisorii mele de departe “Sa ma intorc acasa...” Buna seara, Ati pus in cuvinte pe postarea de pe blogul Dvs. toata amaraciunea romanilor smulsi de soarta din pamantul Romaniei. Ati scris in final sa nu va dau like ci sa va scriu. Nu as putea sa va dau like, pe de-o parte pentru ca nu am facebook, iar pe de alta parte "a da like" la asemenea trairi tine de o alta scara de masura, care mie imi e străină. Ati desfacut cu ascutisul condeiului uscaciunea nenorocita a strainatatii, si stiu ca multi dintre cei care v-au citit au suspinat, regăsindu-se fragmentar măcar în iconicul leagănului românesc. Mi-ar placea să cred că există şi furtuni care apropie nu doar care spulberă. Mi-ar placea să pot a convinge aşa cum reuşiţi Dvs., că bogăţia este undeva în perimetrul liniştit dintre ograda bunicului şi turla bisericii, între râsetele de copii din vecini şi buchisirea primelor rânduri din alfabet... Idilică, intoarcerea să fie undeva intre filmul "Iarba verde de acasa" si refrenul folk "Intoarcerea taranului", căci iată, da, IT-stul din SUA sa vină şi să tragă clopotul in satul parasit, project managerul din Londra să dea un nou sens trairismului mioritic, iar toti capsunarii si agricultorii occidentului să se intoarcă absurd, mânaţi de un dor fatal, ca printr-o Mare Rosie a strainatatii sfasiata in doua, acasa. Aş vrea sa reuşim, toţi care mai credem în Romania să ne dăm mâna. Ca un semn de prietenie si frăţietate, ca o invitaţie la horă, sau aşa, ca la un început de drum. Dar desigur, la fel ca in toate lucrurile de bizuiala, mai înainte de toate, e nevoie a crede... Gânduri bune de la Cluj, Radu