Tortul, contractiile si minunea

Trec biscuitii prin lapte unul dupa altul si ii asez frumos in tava, punand peste ei cate un strat de ciocolata. Ii pregatesc tortul lui Nico; ieri a implinit un an, insa il vom sarbatori maine, impreuna cu Maria. Imi amintesc cum, acum un an, in ziua in care l-am nascut, faceam exact acelasi lucru. Treceam calma biscuite dupa biscuite prin lapte, ii asezam frumos in tava, oprindu-ma din cand in cand sa respir adanc si sa-mi pun mana pe burta ce devenise uriasa, sau tinandu-ma de masa cand durerea vreunei contractii ma sageta mai tare. Continuand apoi sa pun deasupra biscutilor, cu dragoste, inca un strat de ciocolata. Ii pregateam tortul Mariei. Fiind in travaliu activ.... Scriu randurile de mai jos spre slava lui Dumnezeu, a Maicii Domnului si a tuturor sfintilor ce ne-au ajutat sa avem o nastere ca in povesti, o nastere de basm care a uimit pana si personalul spitalului St Thomas din Londra. Si nu ne-ar ajunge o viata si mii de carti pentru a-I multumi Domnului pentru acest dar.... “Cateva ore mai tarziu, cand tortul e deja gata si e in frigider, inaintam usor in taxi pe malul Tamisei. Totul in jur e invelit in zapada si parca alunecam lin intr-un basm. Este 1 martie, inceput de primavara, insa Dumnezeu a ales totusi ca astazi sa acopere totul in alb...E magic. Imi rasuna in minte cantecul "I believe in angels", revad scene de la prima intalnire a Mariei cu zapada de ieri din parc si zambesc. Contractiile sunt din ce in ce mai puternice si din ce in ce mai frecvente , dar pentru rugaciunile tuturor celor ce se gandesc la noi, le suport bine. Au inceput de ieri dupa masa si am fost tot timpul constienta ca sunt in travaliu activ. I-am facut snitele Mariei, i-am pregatit tortul pentru ziua ei, mi-am vazut de viata ca si cum ar fi fost totul normal....De o luna stau pregatita cu bagajul si cu inima cat un purice asteptand clipa asta- de data aceasta chiar cred ca se va intampla...sau? cine stie?! m-au mai intors o data de la spital cand aveam contractii regulate si toate simptomele ca urma sa nasc...si iata ca au trecut doua saptamani de atunci si pustiul tot nu a vrut sa iasa...Nu ma mai gandesc la nimic. Ma uit in jur si ma bucur de basm. Fulgi ce aluneca feeric, cate o barca plutind luminata pe Tamisa, felinare a caror lumini se reflecta in mii de scantei in zapada... La intrarea in spital ne intalnim cu 3 bebelusi nou-nascuti ce paraseau spitalul in scaunelele lor de masina. ❤️❤️❤️ E semn bun. “Sfinte Nectarie, fii cu mine te rog” imi spun cand intru pe usa! si ma gandesc la Parintele Nectarie care l-a chemat in ajutor pe Sfantul si s-a vindecat miraculos....Intru mai linistita. -"Are you happy for me to examine you?" (“Pot sa te examinez?”) ma intreaba blanda, cu teama parca, o moasa blonda, englezoaica, atat de fina...cu o politete atat de exagerata, dar care imi prinde atat de bine in clipele astea cand sunt asa vulnerabila.. "De asta sunt aici..." imi spun si ii spun zambind "yes of course..." (“da, sigur”) “Oh, God bless you...sorry, sorry, sorry " (“Domnul sa te binecuvanteze, iarta-ma, iarta-ma, iarta-ma...”) o face atat de delicat si cu atat de multa grija incat ma topesc de dragul ei. Pare un inger pe pamant femeia asta! E fericita. A simtit capul copilului, sunt dilatata la 4,” you are almost there”, (“esti aproape acolo”) , “voi aranja un pat si o moasa pentru tine...” Incep sa ma imbrac, tremurand de emotie si cu lacrimi in ochi. Gata, a venit clipa cea mare...in sfarsit. Doamne, ce emotii! Ma agat ca un copil in gand de mana Maicii Domnului, rugand-O sa imi fie alaturi... "Hi, I am George, I will be taking care of you tonight..." (“Buna, sunt George, eu voi avea grija de tine in seara aceasta”) imi intinde hotarata mana o moasa tanara, ferma, barbatoasa. -“George? “ o intreb nedumerita...e nume barbatesc -“Numele meu este Georgina, dar mi se spune George” E bruneta, frumoasa si ii ador hotararea si siguranta de sine. Pasesc linistita pe urmele ei- e clar, sunt pe maine bune. Ma duce la ultimul etaj al spitalului si imi arata o rezerva care e doar pentru noi. Cand trage draperiile mi se taie respiratia. Chiar daca am vazut o gramada de privelisti frumoase in viata mea, fie ca a fost New Yorkul vazut de la ultimul etaj al Mandarin Orientalului, Miami vazut din Trump Tower, Dubai, Chicago, Paris, Cairo, Buenos Aires sau Kiev, toate vazute de sus si oferind vederi de vis, niciodata, absolut niciodata nu mi s-a taiat respiratia ca acum. Poate pentru ca nu ma asteptam la asa ceva...”You must be kidding me...” (“Glumesti...”) i-am spus uimita Georginei, luandu-l de mana pe sotul meu, la fel de uimit si el. Era noapte, se vedeau Westminster Abbey ul si Big Benul luminate feeric - ma rog, Big Benul era in renovare- Tamisa cu valurile ei tremurande, clipocind pline de luminite, barcile ce treceau usor, intreg orasul ce se vedea luminat in zare...parea un basm, iar aceasta priveliste imi mai lua din durere. 

George mi- a prezentat-o pe Jessica, asistenta ei, timida, amabila, fina si ea, parea emotionata...i-am spus ca imi doresc sa nasc in apa si mi-a raspuns ca vrea sa se asigure ca travaliul este super avansat cand intru in cada, pentru ca uneori contractiile se opresc atunci cand intri (exact ce am patit cu Maria cu doi ani in urma, cand, desi ajunsesem la spital dilatata maxim, a trebuit sa mai asteptam 6 ore...dupa ce am intrat in apa). Ne-am plimbat putin prin Gradina Exotica de la capatul culoarului, de unde puteai admira toata Londra, in sunetul unei fantani uriase, printre plante exotice. Dar mie deja nu imi mai ardea de admirat privelistea, durerile devenisera tare greu de suportat... George a hotarat ca e timpul sa intru in apa, mi-a pregatit cada, am rugat-o sa stinga luminile si sa lase doar cateva luminite slabe, m-am schimbat si am intrat. Durerile s-au calmat imediat cum am intrat in apa si m-am linistit putin. Intreg corpul mi-a fost invaluit de o senzatie placuta, tare linistitoare in contact cu apa calduta. Eram din ce in ce mai aproape - insa amintindu-mi de prima nastere si de cele cateva ore petrecute atunci in cada, m-am ingrozit putin....aveam sa suport atatea ore de dureri? George plecase, ma lasase doar cu Jessie...sotul meu iesise si el...am luat sticluta de apa sfintita pe care o aveam cu mine, am aruncat cativa stropi in apa, am sarutat inconita mica cu Maicuta Domnului pe care o luasem de la Biserica Sf Nectarie din Battersea si am spus :”Maica Domnului, ajuta-ma, te rog!” . Am lasat apoi icoana pe marginea cazii si m-am lasat pe spate, in voia Domnului. In clipa urmatoare am simtit o contractie foarte puternica si....capul copilului pregatindu-se sa iasa. Am inceput sa tip dupa George - nu se astepta nimeni sa se intample atat de repede...in cateva minute a venit si ea...eu tot incercam sa schimb pozitia, insa cu un calm englezesc imperturbabil m-a linistit imediat 😂: “my darling at this stage you will not find a comfortable position, forget it...I am afraid it is too late for that" “Draga mea, in faza aceasta nu vei gasi nicio pozitie confortabila, uita ...mi-e teama ca e prea tarziu pentru asta” In cateva minute copilul a iesit cu bine, m-au scos din cada si mi l-au pus pe piept...am asteptat acolo cred ca aproape jumatate de ora inainte de a taia cordonul (“You are on your own now...” “Esti pe cont propriu de acum incolo...” i-a spus micutului cand tatal lui a taiat cordonul) si de a scoate placenta...In tot timpul acesta micutul a inceput sa suga, iar eu am uitat de orice durere, desi parca de-abia iesisem dintr-un razboi, ma simteamrupta toata...un val de euforie imi inunda insa tot corpul,iar bucuria de a-l tine sanatos in brate era mai puternica decat orice durere. George m-a intrebat in timpul asta cum de am fost asa de linistita, cum de nu am plans si nu am tipat deloc...era uimita de cat de lin si de frumos decursese aceasta nastere...si avea o multime de copilasi nascuti, avea si zeci de nasteri pe zi, pe noapte...i-am spus ca m-a ajutat Maica Domnului, aratandu-i icoana-si i-am mai spus ca e din cauza ca foarte multa lume s-a rugat pentru noi in aceste clipe, inclusiv in Muntele Athos...”nu stiu sigur daca stii ce e cu muntele acesta...” i-am spus... “Stiu prea bine, am facut Facultatea de Teologie la Manchester...”m-a uimit inca o data cu raspunsul ei... M-a luat apoi pe sus cu stilul ei de general de armata, fara sa imi mai dea ocazia sa aflu cum de terminase Teologia,cum de alesese sa fie moasa...si m-a dus sa ma coasa. M-a anesteziat bine, ma durea rau dar, inca o data, ce mai conta o durere cand tineam ce tineam in brate...” it is my favorite part, putting it back together”, ini spunea lucrand concentrata...A terminat si cu asta si a iesit. Am intrebat-o daca nu il cantareste, nu il spala, etc... “ E mai important sa stati voi impreuma acum decat sa il cantaresc eu... venim mai tarziu” ... A doua zi am plecat din spital, pe picioare, machiata, aranjata, cu baietelul in brate. Din pacate nu am mai apucat sa apuc sa le mai spun o data multumesc Georginei si Jessicai. Cat de ciudat mi se pare sa nu le mai revad, desi au jucat un rol atat de important in viata mea...m-au ajutat sa il aduc pe lume pe copilul nostru ... Pentru ele eu am fost una din multe...pentru mine ele au fost totul in seara aceea...si amintirea lor draga va ramane adanc asezata in sufletul meu pentru tot restul vietii...Pentru ca tot restul vietii mele va depinde de felul in care s-au purtat ele cu noi atunci...Asa ca sper sa nu le dezamagim si partea noastra de poveste sa fie la fel de binecuvantata precum si-au scris-o ele pe a lor... Tot cu u ajutorul Maicii Domnului, al Sfintilor Nicolae si Nectarie si al tuturor sfintilor si sfintelor care ne-au tinut de mana in seara aceea si le-au facut pe Georgina si pe Jesssica sa exclame mirate ca mai rar intalnesti o nastere atat de frumoasa, de rapida , de binecuvantata, de usoara si cu o mama si un prunc atat de linistiti...Fara sa stie ca de fapt rolul nostru a fost atat de mic... si al Lor atat de mare. Nu stiu daca v-am spus ca in toate aceste ore nu am luat niciun calmant. Nici macar un paracetamol. Nu a fost nevoie. Pentru ca in tot timpul sarcinii am luat cel mai bun medicament, cel mai binecuvantat calmant pentru orice durere, “ingredientul” cel mai important al unei nasteri de basm. Sfanta Impartasanie. Ei i se datoreaza tot.