Iata sensul!

Daca n-ai fi daruit atunci cand credeai ca nu mai ai de unde, n-ai fi stiut sa pretuiesti lumina pe care ti-o daruieste cel care, si el, o cauta... Daca n-ai fi continuat totusi sa lupti, atunci cand credeai ca nu mai poti, n-ai fi invatat sa ii ajuti pe altii sa o faca... Daca n-ai fi plans candva toate lacrimile ce pot fi planse pe pamant- si totusi, parca tot nu secasera de tot in inima ta, tot navaleau, mereu, de prin adancuri- cum ai putea vedea lacrima ascunsa a altuia? Si sa o simti ca fiind a ta? Daca tu nu ai fi jertfit candva tot ce aveai mai drag, mai sfant, mai pur si mai curat, cum ai putea plange la mormintele celor care au facut-o inaintea ta? Cum ai putea vreodata sa pretuiesti ranile din spatele jertfelor pe care le fac altii pentru tine? Ti s-ar parea cel mai natural lucru din lume...poate ca nici nu le-ai vedea. N-ai fi invatat poate nicicand sa incerci mereu sa vezi cate lacrimi a costat bucuria ta.... Daca nu ti-ai fi urlat candva durerea, ai fi acum surd la durerea altuia... Daca nu ai fi tanjit candva dupa un cuvant de alinare, ai ramane mut la cereri nerostite in care de fapt urla inimi frante.... Daca nu ai fi murit candva rostind prea multe cuvinte, nu ai fi invatat azi sa spui mai mult prin taceri... Daca nu ti-ai fi smuls candva o bucata din inima sa ti-o pui temelie la ceva mai inalt decat tine, ai fi orb la ce au construit, cu lacrimi, sange si aorte vii cei dinaintea ta... Daca nu te-ai fi prabusit candva in iadul deznadejdii, n-ai sti sa intinzi mana celui cazut, tragandu-l spre vreun liman de pace... Daca nu te-ar fi chinuit candva mii de intrebari, n-ai sti acum sa raspunzi la intrebari, inainte de a fi puse...inainte poate de a fi chiar gandite. Daca nu te-ai fi ratacit candva, n-ai sti sa lasi in urma-ti semne pentru cei ce vin, cautand cu infrigurare in fata ta urmele pasilor celor pe care vrei sa ii urmezi... Daca nu ti s-ar fi luat candva tot ce aveai mai de pret, n-ai fi invatat sa fii liber in orice clipa sa zbori. N-ai fi invatat sa investeti in ceea ce nu-ti poate lua nimeni niciodata.... Daca nu ai fi cerut candva ajutor, poate ca nu ai sti acum sa ajuti, chiar daca nu auzi nici un strigat... Daca nu ai fi ajutat fara sa ti se multumeasca, nu ai fi invatat ca e mai bine poate asa- caci ti-l indatorezi pe Domnul... Daca nu ti-ai fi pierdut candva credinta, nu ai fi invatat poate cum sa le-o intaresti altora... Daca nu ai fi renuntat candva prea devreme, nu ai sti acum sa nu te mai dai batut... Daca nu ai fi iubit de multe ori prea mult, nu ai fi invatat sa iti faci din " prea putin" -ul primit scara spre Rai.... Daca nu ai fi fost alungat de oameni, nu ai fi fost primit de Domnul si nu ai fi invatat si tu sa adapostesti straini pribegi in casa inimii tale... Daca nu ai fi indurat candva foame, cum ai fi invatat sa ii saturi pe altii? Daca nu ai fi ars candva de sete, cum ai fi invatat sa zidesti fantani in sufletele oamenilor? Daca nu ti-ar fi fost candva frig, cum ai fi invatat sa imbratisezi oamenii si sa le invelesti inimile cu inima ta? Oare de n-ai fi fost ranit, in stare sa-ti dai viata pentru o mangaiere, oare ai sti acum sa mangai rani pe langa care ceilalti trec grabiti? Daca n-ai fi murit candva de dor, ai fi invatat sa pretuiesti acum, mai mult decat orice, clipele cand ai oamenii dragi aproape? Daca n-ai fi iubit candva pana dincolo de orice limita credeai ca poti sa ai, ai fi stiut oare acum ca iubirea adevarata se multumeste cu faptul ca este? Si multumeste ca poate iubi asa? Ai fi invatat vreodata sensul acestui "multumesc" pe care il rostesc in tacere ciresii infloriti? Daca nu ti-ai fi luat candva in spate crucea, poate nici azi nu te-ai gandi la inviere....Si, daca n-ai fi plans candva zdrobit de greutatea ei, ai mai putea sa ii ajuti pe altii sa si-o duca? Si ai mai sti sa le intinzi marama? Stiind ca au si ei, asa cum ai avut si tu, candva, nevoie? Iata sensul la ceea ce, uneori, iti pare fara sens.