Sufletul meu e azi ca o pădure de mesteceni la apus...

 “Sufletul meu e azi ca o pădure de mesteceni la apus. La margine de lac. Ape liniştite, cu valuri aproape curajoase, un vânt bătrân, boem şi blând, care cântă duios vreun cântec vechi, parcă rusesc, cu versuri de Esenin, ce plâng iubiri din vremuri de demult, când se murea pentru un cuvânt. O barcă la mal. Tăcută. Mă aşteaptă să urc. Să plutim uşor spre nicăieri. Aşa cum mi-a plăcut mereu, să plec fără să ştiu unde o să ajung. Departe de mine, de tot ce am avut, de tot ce credeam că sunt, pentru a afla cine sunt cu adevărat. Aţi observat că unii oameni par nelocuiţi? Uneori poate tot ce trebuie să facem e să ieşim din tot ce eram, pentru a putea să locuim în noi înşine, cu adevărat. Uneori poate că trebuie, oricât de nebunesc ar părea, să ne urcăm pur şi simplu într-o barcă ce ne cheamă tăcut, poate spre nicăieri sau poate spre iubiri cum n-au mai fost pe pământ. Înapoi ne putem întoarce oricând." "Floarea din asfalt" - Alexandra Svet