Psalm

(scris dupa ce am vazut coborarea Sfintei Lumini in Biserica Sfantului Mormant de la Ierusalim)

Ești luna mea din miez de zi Și soare mi-ești aprins în toi de noapte. Mi-ești arșiță în vifor și-n zăpezi Și fulg de nea răcoritor îmi ești În luna lui cuptor, când cerul arde. Mi-ești oază-ntre nisipuri miscătoare, Mi-ești dună în Siberii ucigătoare. Tu mi-ești Cuvânt în valuri de tăcere, Tăcere mi-ești când am vorbit prea mult. Mi-ești și oftat și zâmbet. Și palmă și sărut. Mi-ești vers în mările de proză Și cântec mi-ești când totu-n jur e mut. Ești visul meu când tot realul urlă Și tot tu mi-ești, în vis când m-am pierdut, Realul ce m-aduce pe pământ. Mi-ești lacrima ascunsă-n colț de zâmbet Și mi-ești și râsul ce mocnește-n plâns. Tu, sus al meu, ce-mi ești, tot tu, și jos. Tu, culmea regăsită în abisuri Și tu, prăpastia dindărăt de piscuri. Tu, foamea ce mă roade când mă satur Și plinul ce mă umple când sunt gol. Tu, prietenul ce mâna mi-o întinde Atunci când dușmani aprigi ma-nconjor Și dușman ce mă învață să mă apăr Să cresc, să lupt, să fiu mai mult, Când prietenia m-a făcut să uit. Mi-ești lenea dulce, binecuvântată, Ce tainic doar să te-ascult mă cheamă, Când hărnicia m-a cuprins, hapsână. Și tu mi-ești vrednicia ce mă-ndeamnă Când toropeala m-a inghițit haină. De ochii-mi sunt închiși îmi ești vedere. Și tot tu ești preablânda mea orbire Când ochii mi-au văzut prea mult. De zgomot mă ucide , tu mă faci să fiu surd. Cand nimeni nu aude, doar tu mă faci să aud. Tu mi-ești plecare-n orișice venire Și început în orișice sfârșit. Ești haosul ce strică ordini tâmpe Și ordinea ascunsă-n orice vid. Sfântă beție în clipa cea mai trează, Tot tu îmi ești trezvia când mă pierd. Mi-ești certitudine când totu-n jur se sfarmă Și doar tu ești incert când totu-i cert. Lumina de m-orbește, mi-ești tainic întuneric Și doar tu mi-ești scânteie, când bezna m-a-nghițit. Doar tu îmi ești culoare, cand totul e alb și negru Doar tu-mi spui: Alb sau Negru!, cand reguli nu mai sunt. Veacuri le faci sa pară o secundă. Tu, cel ce-o clipă-o faci sa pară veac. Tu îmi ești boală, tot tu dulce leac. Tu mi-ești balsam și tot tu mi-ești si rană. Tu mi-ești robia, tot tu, libertatea, Tu, moartea mea! Învierea mea, tot tu! Flămând din tine tind să mă hrănesc Setos te caut, să te-ating tânjesc. Te strig, nebun, în fața lumii-ntregi Și-apoi din nou mi te pitesc În taină, singur, mut, să te iubesc!