De 1 Decembrie am dus-o pe mama inapoi la Sfantu Gheorghe

De 1 Decembrie am dus-o pe mama inapoi la Sfantu Gheorghe. A facut candva liceul acolo...si avea lacrimi in ochi acum, in timp ce treceam pe langa cladirea fostei sale scoli, pe care nu era scris niciun rand in limba romana. Avea lacrimi in ochi in timp ce cantam cu totii “Treceti batalioane romane Carpatii...” sau in timp ce striga din toate puterile: “Trăiască, trăiască, trăiască, să trăiască, Moldova, Ardealul şi Ţara Românească! Trăiască, trăiască, trăiască, să trăiască, Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!” Avea lacrimi in ochi si o strangea tare, tare de tot de mana pe Mariuca, il mangaia cu fermitate pe Nico, parca incercand sa le dea mai departe ceea ce a primit si ea la randul ei de la strabunicul meu Ioan, prezent chiar langa Patriarh la Marea Unire, de la unchiul ei Nicodim, mort pe front, de la bunicul meu care ne certa: “Baiata, cu d-astia ca voi nu mai castigam noi Ardealul”... L-am dus si pe tata la Sfantu Gheorghe de 1 Decembrie. Era un prunc in pantecele bunicii cand parintii lui au pus tot ce aveau mai de pret intr-o caruta si s-au refugiat din Basarabia. Cata durere o fi simtit atunci mama lui, cata durere o fi ajuns atunci la inima lui, numai Dumnezeu stie, eu nici nu imi pot imagina....Lacrima si el cand cantam “Basarabie frumoasă, Pregăteşte-te mireasă, Că-ţi aducem peţitor, peţitor, Sfântul nostru tricolor....” De 1 Decembrie am dus-o pe mama inapoi la Sfantu Gheorghe. Pe ea si pe toti ai mei, vii si morti. Unii spun ca a fost frig de 1 Decembrie. Nu, nu a fost frig; nu va fi niciodata frig, foame sau sete de 1 Decembrie. Mai ales in Ardeal... Din cata durere si din cata jertfa ne-am nascut...oare vom putea vreodata sa ne invrednicim de ea?