top of page

Ea, El si Sfantul

In epoca aplicațiilor de dating, în care milioane de tineri nădăjduiesc să își găsească alesul inimii printr‐un simplu click, ea a ales rugăciunea. In loc să își aleagă cele mai frumoase fotografii, să se descrie în cele mai alese cuvinte și să își creeze un profil virtual impecabil, în loc să scroll‐eze cu disperare prin miile de profiluri, care mai de care mai atrăgător în aparență, ea a ales să își pună nădejdea în dumnezeu și în sfinții Săi și să îngenuncheze în fața icoanelor pentru a le cere ajutorul să își întemeieze o familie.


Astfel, într‐o după amiază de duminică a intrat pentru prima oară în biserica „Sfântul Nectarie” din Battersea, Londra. Aici răspunsul la rugăciune a venit însă mult mai repede decât s‐ar fi așteptat. la nici câteva minute după ce s‐a închinat, cineva a chemat‐o în bucătăria bisericii, pentru a cunoaște alți tineri români. Acolo, sprijinit de chiuvetă stătea el, care era la rândul său singur de mai mult timp. A simțit din prima clipă că este cel pe care îl caută, cel care îi va fi soț. In acea fracțiune de secundă îngerii lor au bătut palma, așa cum le place chiar lor să spună.

Și, dacă ar fi avut vreo umbră de îndoială asupra acestei prime intuiții, Sfântul Nectarie i‐a mai dat un mesaj, ca să fie totul cât se poate de limpede. A doua oară când a ajuns la biserica sa, într‐o seară de marți, în clipa când s‐a aplecat să sărute sfintele sale moaște, i‐a apărut în fața ochilor chipul aceluiași tânăr despre care simțise atât de clar, fără să știe de ce, cum, de unde, că îi este alesul. S‐a ridicat, s‐a întors ca să se așeze undeva și a constatat cu uimire că în spatele său aștepta să se închine... chiar el.


Peste doar un an și două luni au făcut o nuntă minunată în aceeași biserică în care s‐au cunoscut. între timp au aflat că erau a opta pereche „nășită” în acest fel chiar de Sfântul nectarie, care, iată, aduce împreună tineri într‐o lume în care este din ce în ce mai greu să găsești pe cineva care să te țină strâns de mână, prin furtuni, valuri și căderi, pe cineva cu aceleași valori, cu aceleași repere, care să rămână și după prima, și după a doua, și după a suta încercare.


De la nunta lor au mai urmat și altele, „întâmplate” cam în același mod, atât de simplu și de surprinzător. De la botezul pruncilor lor au mai urmat și alte botezuri de prunci născuți, în urma unei simple rugăciuni din inimă în fața icoanelor, în urma unor rugăciuni poate simple, dar care iată că au reușit să aducă împreună oameni imperfecți, însă vii, care mai și rămân, într‐o lume în care parcă prea multe profiluri perfecte întâlnite pe aplicațiile de dating se evaporă în câteva secunde, de parcă nu ar fi existat, lăsând în urmă doar dezamăgire și un gust amar.

Postări recente
Archive
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
Search By Tags
bottom of page