Stiu doar atat…
Stiu doar atat...
Ca a fost inchis, dar si-a parasit celula ca sa poata fi prezent la inmormantarea mamei sale. S-a intors totusi inapoi. Inapoi in celula. Inapoi pe cruce.
Stiu ca gardienii care il pazeau ii gaseau mereu celula descuiata- caci el savarsea Sfanta Liturghie in alt colt al tarii. Stiu ca spuneau ca nu ei ar trebui sa il pazeasca, ci invers. Cu toate ca putea pleca oricand, s-a intors intotdeauna inapoi. Inapoi in celula, inapoi pe cruce.
Stiu ca iti stia gandul inca dinainte de a ti-l sti chiar tu. Stiu ca ochii ii erau cand albastri, cand negri, vorba uneori aspra, pe atat de aspra pe cat ii erau de fierbinti lacrimile cu care se ruga pentru pacatele celor pe care ii certa. Stiu ca L-a pictat pe Mantuitor in haine de zeghe chiar sub nasul celor de la securitate, care il pazeau. Si care pur si simplu, nu au vazut. Caci nu ii e dat Realitatii sa vada mereu Adevarul...Stiu ca L-a intalnit, sub chipul unui sarac indurerat, pe El. Pe Cel care, desi ar fi putut sa plece oricand, a ales sa ramana. Pentru noi, pe cruce.
Stiu cate minuni a savarsit, cate flori au rasarit din semintele pe care le-a sadit si mai stiu ca nu stim decat o mica parte din ele...
Si mai stiu ceva. Ca azi e ziua lui.
A celui care, desi ar putea orice, alege sa se intoarca mereu la noi. Il gasim mereu acolo, la mormantul unde florile nu se ofilesc niciodata. Unde nici o intrebare nu ramane fara raspuns. Unde nici o boala nu ramane fara leac, daca vindecarea este spre mantuire. La mormantul unde te duci ateu si de unde te intorci preot. La mormantul Parintelui Arsenie Boca.
Acolo unde am inteles ca daca Dumnezeu mai tine neamul asta, este pentru oameni ca el. Care, desi ar fi putut fi oriunde si ar fi putut face orice, au ales sa ramana. Pentru noi, pe cruce.
